Curtea Veche Publishing sărbătoreşte “Crăciunul regal” la Ateneul Român: un nou volum în colecţia “Cărţi Regale”


Miercuri, 11 decembrie, de la ora 17.00, Curtea Veche Publishing vă invită la o lansare de gală alături de membrii Familiei Regale. AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor lansa volumul “Crăciunul regal”, o carte-bijuterie despre cea mai personală sărbătoare a oricărei familii: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut în Familia Regală a României timp de aproape o sută cincizeci de ani.   Evenimentul va avea loc în prezența autorilor în foaierul Ateneului Român (Str. Franklin nr. 1-3, București), iar intrarea va fi liberă.

Volumul “Crăciunul regal” de AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României completează armonios colecţia de cărți regale ce apare începând cu anul 2011 la Curtea Veche Publishing, oferind publicului volume despre evenimentele publice şi momentele mai puţin cunoscute care se petrec în mijlocul Familiei Regale a României.

“Crăciunul regal” vă invită la o călătorie de un secol şi jumătate în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale.  În calendarul Familiei Regale, sărbătorile de Crăciun reprezintă fila cea mai bogată în înţelesuri, în tradiţii şi credinţă, iar totul are un început mult mai îndepărtat, în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România.

Volumul este structurat în funcţie de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă şi bogat ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol, se vorbeşte despre Crăciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucureşti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reşedinţa princiară din Şoseaua Kiseleff şi la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor), locul care rămâne, prin excelenţă, Scaunul Casei Regale. Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reşedinţele Bramshill şi Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia şi Villa Serena de la Versoix, Elveţia, şi Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenţa, Italia), precum şi sărbătorile petrecute în România în anii 1989–2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv. Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre petrecut la Săvârşin de Regele Mihai şi de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradiţiile dinainte de plecarea Regelui în 1948. Ultima parte a cărții cuprinde mesajele de Crăciun ale Regelui Mihai din anul 2001 încoace.

Volumul “Crăciunul Regal” este disponibil pe http://www.curteaveche.ro la prețul de 45 lei.

* Comunicat de presa „Curtea Veche Publishing”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s