„Cerşetorii sunt din nou liberi”. Eşecul unui program de eradicare a cerşetoriei, în Bucureşti, acum un secol


Acelora care se plang, in anul de gratie 2013, ca Romania nu face nimic pentru a-si tine cersetorii acasa, ca romii cu mana intinsa au invadat strazile Parisului, Londrei, Madridului, ca stau la capul podurilor Venetiei ori ale Amsterdamului, as vrea sa le dau sa citeasca raportul inaintat primariei Capitalei si prefecturii de politie Bucuresti, de catre dr. Nicolae Minovici, intr-o zi de noiembrie, acum un veac. Un raport cu un cuprins senzational, care subliniaza uriasul esec al unui efort de 4 ani si jumatate de a stavili flagelul cersetoriei si al vagabondajului, in metropola Regatului lui Carol I.

„Cersetorii sunt din nou liberi”, titra, la 29 noiembrie 1913, ziarul Universul: „Cu incepere de la 30 noiembrie, cersetorii pot iesi din nou pe strazi sa-si exercite rentabila meserie. Incepand din aceasta zi, masurile de supraveghere au fost ridicate, iar cersetorii au fost pusi in libertate. Chestiunea prezinta un deosebit interes, drept pentru care am cautat sa-l vedem pe d. Minovici, care ne-a confirmat faptul. Domnia sa explica aceasta hotarare aratand ca cele doua institutiuni care ii dadusera insarcinarea sa se ocupe de chestiunea cersetoriei si sa o reglementeze nu i-au dat sprijinul de care avea nevoie in aceasta opera sau, daca i-au dat sprijin, acesta a fost iluzoriu si cu dezavarsire insuficient.”

Cine era dr. Nicolae Minovici?

Cu o suta de ani in urma, ca si astazi, opera individuala, fie ea de caritate sau culturala, era rara. Intr-o lume materialista, jertfa de timp si de forte, inchinata unui scop moral, nu era un exemplu de urmat de multi. „Nu stiu daca sunt cinci oameni in tara noastra care sa se gaseasca in aceasta categorie; printre acestia cinci se afla insa de buna seama, si inca in primul rand, doctor Nicolae Minovici”, remarca redactorul uneia dintre publicatiile cele mai prizate in epoca, Ilustratiunea Romana. Medic expert pe langa Tribunalul din Ilfov (deservind si Bucurestiul), chemat adeseori sa rezolve chestiuni de medicina legala dintre cele mai complicate, dr. Minovici, la fel ca si fratii sai, dr. Mina Minovici si chimistul Stefan Minovici, era deja o prezenta cunoscuta in lumea medicala, stiintifica, sociala a Capitalei. La acea data era directorul serviciului antropometric al Societatii de Salvare (pe care a infiintat-o, in 1906) si al Azilului de Noapte. Si pentru ca, in ce-l priveste, omul muncitor – homo artifex, cum spun latinii – era etalonul suprem, spre asta tinde sa-i conduca si pe vagabonzii Bucurestiului.

Ca medic, rolul lui era de a vindeca, de a obloji rani. Ca om, a considerat ca nu trebuie sa-si iroseasca fortele in gesturi banale, ci sa incerce, dupa puterile lui, sa vindece plagile care rodeau Capitala: cersetoria si vagabondajul. N-a reusit pe deplin si cu siguranta azi ne-ar trebui un alt dr. Nicolae Minovici. Insa, in 1911, eforturile lui erau vizibile. „Se stie ce era pana deunazi cersetoria si vagabondajul in Bucuresti. Pe strazile Capitalei, in fiecare colt, se vedea cate un infirm murdar, gretos care isi etala infirmitatea numai sa stoarca cate un gologan trecatorului. Un spectacol dezgustator care nu se mai vede in nici un oras din Apus si care era o rusine pentru Capitala noastra. Dar nu era numai o rusine, ci si o adevarata sarlatanie, caci cei mai multi din acesti infirmi erau oameni valizi care fugeau de munca sau isi facusera socoteala ca, cu cersitul, pot avea mai mult decat cu munca”, scria presa de la Bucuresti in 1911. Cu asta avea de lupta dr. Minovici acum o suta de ani si, in parte, a avut succes in demersurile lui… Nu succesul scontat si, mai ales, nu cu sprijinul pe care-l asteptase, daca la numai doi ani dupa acest articol elogios e nevoit sa renunte la intregul sau proiect…

Citind articolele din presa vremii, imi pare ca prea multe nu s-au schimbat intr-un secol. Doar ca acum ne exportam vagabonzii si cersetorii la colturile de strada din marile orase ale Europei (imi amintesc de un pod peste unul dintre canalele Venetiei, la marginea caruia, ca un fel de Ivan Turbinca redesenat, o femeie batrana, cu zece fuste inflorate pe ea, cersea intr-o italiana aproximativa; n-am miluit-o, iar ea, auzindu-ma vorbind romaneste, m-a apostrofat, ca sa tin minte)…

Solutia sociala a dr. Minovici

Dar sa vedem care a fost solutia gasita (si aplicata, o vreme, cu oarece succes) acum o suta de ani de neobositul dr. Nicolae Minovici in ce-i priveste pe „speculantii caritatii”. I-a adunat de pe drumuri si le-a dat un rost, potrivit ideii sale calauzitoare ca omul trebuie ajutat si indreptat prin munca, in vreme ce pomana nu e decat „o incurajare la lene, care e mama tuturor vitiilor”. El s-a inteles cu Politia si Primaria Capitalei care i-au pus la indemana agentii necesari pentru a-i strange de pe drumuri pe cei care vagabondau, aducandu-i la casa sa din Baneasa, pe langa care organizase o mica ferma agricola. (Casa e cea pe care o admiram si azi, vizavi de Fantana „Miorita”). Iata cum descrie un jurnalist din anul 1911 ce se intampla la „colonia agricola de la Baneasa”: „Ici un cersetor batran pliveste buruienile unei culturi de zarzavaturi, dincolo alt mosneag are in grija crescatoria de pasari – toate lucruri usoare, potrivite varstei «delincventilor». Prima zi, cersetorii lucreaza gratis, ca pedeapsa pentru delictul lor, dar zilele urmatoare sunt platiti potrivit muncii lor. Dupa ce sunt tinuti catva timp, pana ce sunt deprinsi cu munca si convinsi ca ar fi zadarnic si primejdios sa se reapuce de cersit, li se da drumul, afara de aceia care se roaga sa mai fie tinuti catva timp. De retinut nu pot fi retinuti multa vreme, caci cersetorii Capitalei sunt multi si… se perindeaza”.

Despre felul in care erau „indreptati” prin munca micii cersetori, „copiii nimanui”, cum li se spunea in epoca – azi i-am numi „copii ai strazii” – ziarele scriau: „Micii vagabonzi sunt si ei intrebuintati la diverse lucrari potrivite varstei lor. Unii se ocupa cu stuparia, altii uda diversele culturi. Cei mai inteligenti, in care dl dr. Minovici recunoaste oarecare iscusinti, sunt retinuti spre a fi indreptati mai tarziu spre o munca mai spornica. (…) E de prisos sa adaug ca o ordine exemplara si o curatenie desavarsita domneste in colonia de la Baneasa. Mancarea ce li se serveste e din cele mai nutritive, iar dormitorul e tinut in cea mai mare curatenie.”

Sistemul lui a fost valabil, o vreme… Chiar daca nu a eradicat cersetoria, macar in epoca a diminuat simtitor prezenta ei pe strazile Capitalei. (Dupa al doilea razboi mondial, „coercitia prin munca” a capatat alte valente, impuse de societatea de tip comunist. Dupa 1989, nimeni nu s-a mai gandit la asta ca la un model viabil. Si, oricum, scara la care trebuie actionat este cu mult mai larga… si de unde atatia „doctori Minovici”?)

„Caritatea publica nerationala”

Dr. Nicolae Minovici considera ca, pe langa inconsecventa de care dadusera dovada partenerii sai in proiectul eradicarii cersetoriei – Primaria si Politia Capitalei – o vina importanta a esecului proiectului sau il avea insasi societatea, care promova o „caritate publica nerationala”. Oricat facuse el campanie pentru ca populatia sa nu mai incurajeze cersetorii, prin pomenile pe care le dadea celor care stateau cu mana intinsa la colt de strada, mentalitatea romanilor era de a lasa in palmele lor „cate un francut”, sperand intr-ascuns ca astfel isi vor spala si din pacate, in fata unui Dumnezeu de care se temeau. „Caritatea publica nerationala” era confundata cu „milostenia crestina”, credea dr. Nicolae Minovici, iar asta dauna foarte mult programului sau de eradicare a cersetoriei.

In raportul pe care, in noiembrie 1913, il inainta Politiei si Primariei, el aminteste in treacat experienta unei scriitoare britanice care a trecut prin Bucuresti la inceputul veacului trecut: „Cu privire la numarul cersetorilor din Romania si in special la numarul acelora din Bucuresti, e interesant de cunoscut urmatorul fapt caracteristic: o scriitoare engleza, trecand prin Romania, a scris in urma un volum privitor la oameni, la institutii si la moravurile din tara noastra. Cartea se incheie cu urmatoriul pasagiu: «Daca ar veni cineva la mine si m-ar intreba ce sa faca spre a trai bine, fara nici o grija si fara sa munceasca ceva, i-as raspunde fara nici o sovaiala: Du-te in capitala Romaniei – la Bucuresti – si fa-te cersetor!»”.

O statistica a cersetorilor din Bucuresti, la 1913

Azilul de noapte, Colonia agricola de la Baneasa si Biroul asistentei prin munca sunt cei trei piloni pe care s-a construit intregul program de eradicare a cersetoriei al dr. Nicolae Minovici. Din datele stranse de acesta din urma, avem o statistica a cersetorilor Bucurestiului, cu exact un secol in urma.

„Se poate dovedi cu statistici si cu fotografii ca au trecut pe la biroul asistentei prin munca 13.000 de cersetori”, scria ziarul Universul. „Din acest enorm numar, numai 200 de insi prezentau cu adevarat infirmitati care le dadeau dreptul la caritatea publica, ceilalti simulau infirmitatea si puteau negresit sa-si castige existenta in vreun chip. Acelasi birou dovedeste ca au existat in Capitala adevarate societati constituite – romanesti sau straine – care exploatau caritatea publica. Afara de acestea, credem util sa aratam de asemeni ca cea mai mare parte a cersetorilor prinsi in vremea din urma sunt proprietari de case. Publicul, care nu intotdeauna intelege utilitatea starpirii cersetoriei vinovate, a fost si este un factor care incurajeaza aceasta pornire, sub diferite forme, si rau face. Daca din cei 13.000 de cersetori inregistrati si fotografiati fiecare castiga pe zi numai 2 lei – si se poate dovedi ca unii castiga 30-40 lei pe zi – intr-un an publicul a varsat suma de peste un milion si jumatate de lei, dandu-i unor oameni care nu-i meritau. Cifrele sunt elocvente”.

Vreme de 4 ani si jumatate, unul dintre cei mai devotati activisti sociali ai epocii – cel care, prin infiintarea Societatii de Salvare, de exemplu, poate fi socoti un fel de… Raed Arafat al inceputului de secol XX – dr. Nicolae Minovici a incercat sa starpeasca flagelul cersetoriei. Nu a reusit, pentru ca societatea insasi nu era dispusa sa il ajute in demersul sau.

Lucrurile par sa nu se fi schimbat prea mult in ultima suta de ani. Poate doar faptul ca, daca ar fi trait azi, scriitoarea aceea din Anglia nu ar fi trebuit sa ajunga pana aici pentru a scrie despre cersetorii Romaniei… Au ajuns ei pana in inima Londrei, sa tot fie cercetati, studiati, analizati si descrisi, la englezi acasa…

Anunțuri

Un gând despre „„Cerşetorii sunt din nou liberi”. Eşecul unui program de eradicare a cerşetoriei, în Bucureşti, acum un secol

  1. Pingback: „Cerşetorii sunt din nou liberi”. Eşecul unui program de eradicare a cerşetoriei, în Bucureşti, acum un secol | cu lumea la picioare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s