Fir de poveste răsucit pe vârtelniţa timpului



Intalnire de taina. Marea Doamna traieste, de ceva ani, intr-un apartament minuscul. Nici urma de fastul de odinioara. Vorbeste de serile literare din casa lui Lovinescu, de barbati galanti (inmonoclati si cu tabachera de argint), de plimbarile lungi pe Calea Victoriei… O face cu glasul scazut si incarcat de dulceata. Nu cu melancolie. Nu cu regret. „Am luat de la viata tot ce se putea lua!” Zambeste.

Albumul de fotografii. Coperti de catifea visinie. Ferecatura de argint. Inlauntrul lui, o viata de om, in sepia, in alb-negru… Ultimele imagini, color, cu stranepotul de numai cateva luni. Ma intorc la un portret de demult. Profil ingenuu, gatul lung si arcuit, un zuluf rebel pe tampla. „Ce subtire eram! Ridicam cu doua degete cate o bomboana de ciocolata fina, belgiana, si – inainte de a o savura – ma gandeam oare cate pot sa mananc, fara a-mi face silueta sa sufere…?” Spune asta si, cu acelasi gest gratios, de odinioara, ridica o bomboana din cutia de pe masa, pe care a desfacut-o anume pentru intalnirea de acum. „Eu nu mai mananc azi ciocolata decat foarte rar… Nu, nu din pricina siluetei…”, mai adauga aparandu-se, razand.

Povesteste despre diminetile tineretii, cand micul dejun ii era adus pe o tava, in odaie. Cafea cu lapte, ceai, cozonac. Dar si carne rece, oua moi, branza. Tava si tacamurile – din argint. Cestile si farfurioarele – din portelan. „Uite! – imi spune. Cestile astea, de atunci sunt… Si linguritele de argint…” Invarte usor, elegant, fara zgomot, sa se topeasca… zaharina in cafea. Altadata ar fi fost un cub de zahar, pus cu clestisorul de argint. Stiu ca nu se cuvine, dar ciocnesc ca din greseala lingurita de buza cestii. Sunetul cristalin e delicios. Cum delicioase sunt scurtele istorioare – atat de vii, insa! – despre bataile cu flori la Sosea, pranzul de la Capsa ori cina romantica la o gradina unde cineva fredona un cantecel la moda…

Intorc si eu filele acestei amintiri. A trecut mai mult de un deceniu de atunci… Marea Doamna e azi pentru mine o naluca. Un fir de poveste rasucit pe vartelnita timpului. Ori… amintire provocata de argintaria etalata in vitrina unui magazin de antichitati. O altfel de madlena proustiana…

*Omagiu scriitoarei Ioana Postelnicu (1910 – 2004)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s