„Purcelul de lapte” – o rețetă țărănească și alta de la Palatul Regal


In vreme ce cautam idei pentru meniul de Craciun – osciland intre retete si traditii pur romanesti, din chiar inima tarii, si protocolul meselor de sarbatoare dintr-un mediu princiar, precum cel de la Palatul Cotroceni, de la inceputul secolului al XX-lea -, am intalnit referiri la „purcelul de lapte”. Am rasfoit carti si notite vechi de reporter, caci un gand nu mi-a dat pace si-am incercat sa gasesc si-o reteta rurala (frusta si apetisanta) si una demna de un rege. Dar cum nu e simplu deloc sa-l prepari, mai bine incep sa va scriu retetele.

Reteta No. 1), dintr-un sat din Carpati
Prin satele din Carpati, purcelul mai intai „se grijeste ca un copil” – adica se spala, se sareaza, se presara cu piper, se unge cu unt si osanza (ca-i da si mai multa fragezime) si se pune intr-o tava mai marisoara, unsa cu unt si in care s-au pus crengute de brad proaspete, sa-i dea parfum de sarbatoare. Se toarna deasupra apa in care s-a dizolvat o mana de drojdie si bors fierbinte. Se lasa in cuptor la foc mic si din cand in cand se stropeste cu sosul din tava, iar cand e carnea moale si incepe a se rumeni, se mai toarna un pahar cu vin, un paharut cu tuica de pruna. Catre sfarsit se pune un mar rosu in gura purcelului si se mai lasa in cuptor numai pana ce fata marului incepe a se zbarci.

Reteta No. 2), de la Palatul Regal
Ei, si daca asta se mananca in satul romanesc, hai sa vedem cum se pregatea purcelul de lapte la Curtea Regala (in vremea bunului Rege Carol I).
Se freaca mai intai interiorul purcelului cu o mana de ierburi aromate si maruntite (tarhon, busuioc, cimbru, patrunjel, asmatui). Se pregateste o umplutura din ficatul purcelului (dupa ce s-a scos fierea), putina slanina, jambon fum…, trufe, ciuperci, salvie tocata, alte ierburi aromate maruntite, sare, piper. Se toaca totul foarte marunt, se mai adauga putina grasime de gasca, miez de paine, oua batute, un paharel cu sampanie. Se amesteca totul, apoi se umple purcelul cu aceasta farsa. Se strange foarte bine purcelul, se leaga, se unge cu ulei de masline si se pune pe frigare sau in cuptor, turnand din cand in cand deasupra din sucul pe care il lasa. La sfarsit, se pune purcelul pe un platou. Se degreseaza zeama ramasa cu putin vin alb sau si cu zeama de carne (supa) si se serveste alaturi, in sosiera.

Fie ca alegeti o reteta ori alta, un lucru este sigur: purcelul de lapte e o mancare delicioasa, potrivita pentru masa de Craciun.

Anunțuri

Un gând despre „„Purcelul de lapte” – o rețetă țărănească și alta de la Palatul Regal

  1. Pingback: PURCEL DE LAPTE LA TAVA – Xandra Cooks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s