Cu Dolly Parton, în „bucătăria country”


Cine şi-ar fi putut închipui, văzând-o pe „păpuşica” muzicii country, Dolly Parton, că mult îndrăgita cântăreaţă care a reuşit performanţa de a „avea” formele lui Marilyn Monroe, popularitatea lui John Wayne şi o voce inconfundabilă ar putea da sfaturi culinare. Pe bune! Ei bine, Dolly Parton face asta, şi încă într-o manieră cât se poate de profesionistă. „Gătesc ca o munteancă bătrână!”, spune despre sine interpreta şi actriţa americană, care la 19 ianuarie va împlini… 68 de ani (nu-i arată!) şi care deţine de aproape un sfert de veac recordul (nedoborât încă) de cea mai premiată cântăreaţă de muzică country.

Să nu ne închipuim însă că Dolly a fost dintotdeauna „păpuşica” adorată a Americii! Nu! Este al patrulea copil – din 12! – al unei familii nu prea înstărite de fermieri din Sevierville, statul Tennessee. Fiind prima fată venită pe lume, după trei băieţi, a fost botezată de la început cu numele de Dolly Rebecca Parton. Şi tot pentru că era prima fată, avea să-i revină sarcina de a da o mână de ajutor în bucătărie mamei sale încă de la o vârstă fragedă. A gătit şi… a prăşit porumbul cot la cot cu fraţii ei, a îngrijit vacile şi caii, a avut, cu alte cuvinte, până în adolescenţă, o viaţă cât se poate de rustică. Nimic nu indica fabuloasa evoluţie în zona showbiz-ului de mai târziu. La Sevierville, Dolly şi-a descoperit pa­siu­nea pentru gătit. Iar în adolescenţă, la Nashville, oraş în care s-a mutat cu familia, avea să se îndrăgostească pentru totdeauna de cărţi.

„Nu-mi pot închipui viaţa fără cărţile mele preferate”, spune actriţa şi cântăreaţa americană care, printr-o fundaţie care îi poartă numele, derulează de 15 ani un program prin care fiecare copil din Sevierville primeşte în fiecare lună câte o carte, volumele urmând să constituie peste ani nucleul unei biblioteci. Cât despre muzică, amintirea serilor de la fermă pare să fi contat îndeajuns de mult pentru Dolly, încât să obţină la un moment dat cel mai important titlu din carieră, cel de Regină a Muzicii Country.

Fiindcă aminteam de programul „o bibliotecă pentru fiecare copil din Sevierville”, interesant este şi faptul că fondurile acestui program sunt în bună măsură obţinute din vânzarea cărţii ei de bucate (iată că ne-am întors la tema acestor pagini: gastronomia!). Cartea se numeşte „Dolly’s Dixie Fixin’s” şi are subtitlul „Dragoste, râsete şi o mulţime de mâncăruri bune din bucătăria muntencelor din Tennessee”. Găseşti aici o mulţime de reţete pe care Dolly le-a strâns de la mama ei, de la fa­milie, de la prieteni. Există capitole aparte pentru Crăciun şi alte sărbători de peste an, dar şi secţiuni distincte pentru preparatele la grătar – favoritele oricărui cowboy care se respectă –, pâine de casă, dulciuri.

Un capitol se numeşte „Road kill” şi… omagiază bucătăria de tip fast-food, „adevărata bucătărie a fast-food-urilor de pe autostradă”, Dolly Parton preluând în carte o parte din reţetarul unor lanţuri de restaurante de acest fel precum Cafe Loveless şi Dips Mama. Până la urmă, e de înţeles această preferinţă a cântăreţei, dacă ne gândim că adeseori existenţa unui artist are ca jaloane autostrada şi fast-food-urile ei…! Favorite rămân însă tot reţetele mamei. „Îmi place să încerc reţete noi”, spune Dolly, „dar întotdeauna când gătesc doar pentru mine şi pentru soţul meu Carl ori când pregătesc o petrecere pentru numeroasa mea familie, prefer să mă întorc la reţetele al căror gust l-am aflat prima oară alături de mama şi de tatăl meu”.

Somn… sudist
Se crede că de la petrecerile fermierilor sudişti nu trebuie să lipsească un barbeque bine făcut. Dar cine crede că numai carnea – de viţel, bineînţeles – se numără printre alimentele preferate se înşală. În Tennesse, un somn bine prăjit în tigaie e de multe ori preferat biftecului. Mai ales dacă fileurile de somn sunt servite alături de o farfurie de „chitici” (peşte mărunt) traşi în aluat un pic mai gros decât
cel de clătite şi prăjiţi în ulei (preparat care poartă numele de «hush puppies»), câţiva ştiuleţi de porumb fiert şi o salată coleslaw. Cât despre fileurile de somn, Dolly Parton ne spune că se pregătesc astfel: Se topeşte untură într-o tigaie de fontă. Fileurile de peşte se trec prin mălai (obţinut dintr-un soi cu boabele mai albe) amestecat cu sare şi piper. Peştele se prăjeşte în untură, rumenindu-se pe amândouă părţile. Se serveşte cu felii de lămâie şi cu garnitura de care pomeneam mai înainte. A… şi să nu uit: asezonaţi totul cu puţină muzică country. Dolly Parton, dacă se poate!

Anunțuri

2 gânduri despre „Cu Dolly Parton, în „bucătăria country”

  1. Pingback: Cu Dolly Parton, în “bucătăria country” | cu lumea la picioare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s