Perechea lui Eminescu


În cultura română există o serie impresionantă de intelectuali de factură enciclopedică. Astăzi, pare că “sămânţa enciclopediştilor” a cam dispărut. Într-o epocă în care nu cartea, ci internetul devine instrumentul de informare cel mai intens folosit, virtuţile pe care le clădeşte lectura paginilor tipărite se întâlnesc la tot mai puţini. Din fericire, România i-a avut la timp pe Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Călinescu. Ultimul citat de mine în această listă redusă, Călinescu, a aspirat să fie ceea ce se numeşte un “creator total”. A fost poet, prozator, estetician, eseist, dramaturg, jurnalist, istoric şi critic literar. Sigur, el a intrat în conştiinţa publică în primul rând datorită monumentalei sale “Istorii a literaturii române, de la origini până în prezent”…
El îşi defineşte, într-o poezie, atotcuprinzătoarea-i operă, conştient de nemurirea ei: “Mai tare decât bronzul am ridicat cetate,/ Mai ‘naltă decât Babel cea din antichitate,/… Nu voi pieri cu totul; prin ce-am scris şi am cântat/ Îmi va rămâne chipul într-un bazalt sculptat;/ De unde-s, cum mă cheamă, nu se va scrie-un rând,/ Dar harfa până sus, va spune mult vibrând”.
Adevărul este că poetul George Călinescu vibrează cel mai pur în poezie… atunci când scrie ori când vorbeşte despre Eminescu. Ca într-un tulburător fragment, păstrat în fonoteca de aur a radioului românesc, pe care am avut bucuria să-l reascult în prag de ianuarie: “Există o condiţie excepţională care ridică pe Eminescu deasupra poeţilor de circulaţie mărginită. A cunoscut poporul şi provinciile româneşti, a devenit familiar cu speculaţiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existenţă nesigură şi trudnică, a trăit într-un veac ingrat, ce nu răspundea idealului său, a plâns şi a blestemat, apoi s-a îmbolnăvit şi a murit foarte tânăr. Tot ce a avut de spus, a spus până la 33 de ani. Viaţa lui se confundă cu opera. Eminescu n-are altă biografie. Un Eminescu depăşind vârsta pe care a trăit-o ar fi ca un poem prolix. Însăşi nebunia pare o operă de protest şi de aceea oricine îl va citi, pe orice punct al globului, va înţelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că a scris în versuri o zguduitoare biografie. Alţii au o operă eminentă şi o biografie monotonă şi fără semnificaţie. Rar se întâmplă ca un poet să fie sigilat de destin să ilustreze prin el însuşi bucuriile şi durerile existenţei, şi de aceea multă vreme M. Eminescu va rămâne în poezia noastra nepereche.”
Într-o iarnă geroasă, ca aceea în care se va fi născut Poetul, mă cufund în căldura fotoliului, cu prolixul “roman” al “Vieţii lui Mihai Eminescu” în mâini… şi mă smulge din lectură un gând, o revelaţie: Poetul şi-a aflat “perechea” în Istoricul său.

Anunțuri

2 gânduri despre „Perechea lui Eminescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s