Clinica Gynera lansează campania „Infertilitatea doare”. Tu ştii ce înseamnă să nu poţi avea copii?


A avea un copil nu trebuie să fie un lux. Astăzi, mai mult ca oricând, de la fertilitate la infertilitate e doar un pas. Stresul, poluarea şi stilul de viaţă epuizant îşi pun amprenta asupra sănătăţii şi mai ales a psihicului, iar ignoranţa şi lipsa simptomelor în timp real transformă infertilitatea în inamicul tăcut care adeseori este descoperit când nu mai este nimic de făcut.

Clinica Gynera, una dintre cele mai performante clinici de fertilitate din Europa, lansează campania de sprijin şi sensibilizare „Infertilitatea doare”, care constă în acţiuni de informare, dar şi de susţinere medicală, emoţională şi financiară acordată cuplurilor cu probleme de fertilitate. Începând cu această lună, specialiştii clinicii vor furniza regulat pe pagina web a clinicii şi în media informaţii utile legate de stilul de viaţă, riscuri, mituri despre fertilitate, sfaturi practice.

În acelaşi timp, Clinica Gynera va continua programele deja lansate şi va demara proiecte noi. Prin continuarea programului Fertility Friday va oferi şi anul acesta, în fiecare zi de vineri, o reducere de 50% la testele de fertilitate pentru femei şi bărbaţi. Cu ajutorul unui simplu test oferit cu recomandări personalizate, echipa clinicii speră să convingă cât mai mulţi tineri să facă alegeri înţelepte şi să nu-şi compromită şansele de a avea o familie.

Începând cu 1 Iulie 2014, Clinica Gynera va da startul programului EmbryOne, program permanent de sprijin financiar pentru cuplurile care nu îşi pot permite fertilizarea în vitro. În fiecare an, clinica va acoperi 1200 de euro din costul procedurii FIV pentru un număr de 50 de cupluri cu dosare acceptate (evaluare efectuată în clinică şi dovada venitului familial redus). Bugetul pentru acest program ar putea creşte în viitorul apropiat, pentru ca tot mai multe cupluri să poată fi ajutate. Criteriile de selecţie şi alte detalii vor putea fi găsite pe http://www.gynera.ro.

“În ultimii ani a crescut îngrijorător numărul femeilor tinere cu rezervă scăzută de celule reproductive şi îmbătrânire prematură a ovarelor înainte de 35 de ani. Am pornit aceasta campanie de educare deoarece prea multe cupluri nu cunosc riscurile şi consecinţele stilului de viaţă asupra fertilităţii şi ni se adresează târziu, când şansele lor de succes sunt aproape imposibile. Dorim să avertizăm publicul că poate exista o diferenţă între vârsta cronologică şi vârsta reproductivă, dar şi că există metode de prezervare a fertilităţii. Sperăm să atragem atenţia asupra dramelor şi problemelor grave medicale, psihologice şi economico-sociale pe care le generează infertilitatea, pentru a mobiliza societatea către o atitudine conştientă şi constructivă. Nu în ultimul rând, dorim să împlinim visurile celor care îşi doresc foarte mult o familie, dar îşi văd toate speranţele îndepărtate de neaşteptate obstacole financiare” susţine Dr. Laura Dracea, Medic primar Obstetrica Ginecologie cu supraspecializare FIV şi Lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila.

Orice cuplu ar trebui să poată să se bucure de darul de a fi părinte

Ştiaţi că unul din 6 cupluri care încearcă să aibă un copil are dificultăţi în a obţine sarcina?

Ştiaţi că, deşi sporul demografic al României este negativ, cuplurile care îşi doresc copii nu sunt sprijinite de stat pentru finanţarea tratamentelor de fertilitate?

Diversitatea factorilor care afectează fertilitatea, precum şi faptul că, în 15% din cazuri, cauzele rămân complet necunoscute fac absolut necesară înţelegerea în profunzime a acestei probleme şi înlăturarea statutului de subiect tabu. Infertilitate este o boală, iar cuplurile ar trebui încurajate către informare, analize preventive şi abordarea terapiilor medicale şi psihologice.

Un prim pas important îl constituie analizele de testare a potenţialului fertil. Depistarea timpurie a reducerii rezervei de celule reproductive poate motiva iniţierea măsurilor preventive adecvate. Acestea sunt cu atât mai importante cu cât eşecul concepţiei afectează ulterior încrederea în sine, visurile pentru viitor şi relaţiile cu cei din jur. Sentimentele de vină şi starea de tensiune permanentă pot distruge iremediabil relaţia de cuplu. Mai mult, presiunea se poate extinde la nivelul întregii familii, deoarece inabilitatea de a avea copii înseamnă şi inabilitatea de a avea nepoţi. De aceea, abordarea infertilităţii presupune o muncă în echipă, ce solicita înţelegere, răbdare şi comunicare între toţi cei implicaţi: familie, prieteni, medici specialişti şi nu în ultimul rând, consilieri şi psihologi.

Conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Transplant, în România s-au născut în ultimii 5 ani aproximativ 1900 de copii concepuţi prin tehnici de fertilizare în vitro. Dintre aceştia, peste 500 sunt realizări ale Clinicii Gynera, alături de mulţi alţi copii ajutaţi să vină pe lume cu alte tehnici de reproducere asistată. Rata de succes de aproximativ 50% a tratamentelor FIV confirmă performanța excepţională în raport cu contextul european, media ratei de succes situându-se la 35% în Europa. Cu aceste rezultate remarcabile, Clinica Gynera se poziţionează ca lider de necontestat al medicinei reproductive româneşti. După câştigarea doi ani consecutiv a locului 1 în Topul firmelor din România, premii acordate de Camera de Comerţ şi Industrie a României în 2012 şi 2013, Clinica Gynera a obţinut şi binemeritata recunoaştere internaţională. În 2014 clinica a câştigat “International Quality Award” categoria Gold, trofeu care îi va fi decernat la sfârşitul acestei luni în cadrul unei ceremonii prestigioase desfăşurată la New York.

La baza succesului clinicii stă o echipă profesionistă şi dedicată. Gynera oferă pacienţilor, pe lângă un plan de tratament personalizat, şi programe de consiliere, nutriţie, monitorizarea sarcinii până la naştere, toate acestea în atmosfera caldă şi prietenoasă a sediului clinicii, aflat în zona Dorobanţi, pe str. Constantin Aricescu nr.8.

Facebook: https://www.facebook.com/Gynerafertilitycenter

https://www.facebook.com/FertilityFriday

Website: http://www.gynera.ro/

Programări: 0727-833-833

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s