Legume „bogate”, o rețetă numai bună de lăsat sec


Un sat aproape de Dunare. Trec uneori pe acolo, cand ma podideste dorul de Ostrov si de Pacuiul lui Soare. Intamplarea face sa poposim intr-o zi de vara intr-una dintre curtile adapostite sub un nuc urias, chiar inainte de a intra in postul Sfintei Marii.

Cum de maine incolo nu mai e voie la „bucate dulci” (cu carne, adicatelea), astazi gospodina s-a intrecut pe sine gatind mancare de soi, gradinareasca, dar dintre cele care cer multa pricopseala. Legume „bogate”. Nici nu le stiam de nume, mai ‘nainte. Bogate, bogate, dar de ce si cum? Cand aveam sa vad ditamai cratita adusa si pusa la loc de cinste, in mijlocul mesei, aveam sa-nteleg. De sarmalute si ardei umpluti veti fi auzit cu totii. Dar ce mi-a fost dat sa vad si sa gust la masa aceea de sub nuc n-o sa am cum uita vreodata. Asa de bogat era felul asta de bucate, incat nu aveai cum sa incerci sa mananci pe saturate din toate – doar sa gusti, sa nu zici ca n-ai incercat si asta!
Umplutura e cea stiuta: carne tocata, de porc si de vita, in cantitati egale; apoi orez, ceapa, rosii – si bulion, sa-i dea mai multa culoare – , smantana, cimbru, patrunjel si marar, piper si sare, dar si o lingurita de zahar. Minunea cea mare sunt legumele, ca nu stiu sa fi fost vreuna de crestea in gradina matusii Ileana si sa nu fi participat in ziua aceea la marele festin. Ia, stati, sa le numaram. Pe degete. Doi ardei – unul ros, altul verde – , grijiti dupa cum se stie. Doi gogosari burtosi. O telina rotofeie, scobita bine. Doi cartofi, asijderea. Trei cepe mari, cat pumnul. Si-o varza mica, tot cat pumnul, la o adica, din care miezul s-a scos cu grija, printr-o taietura in crestetul ei. Un dovlecel (dovlegel, cum zice tanti Ileana), taiat in doua, de se facura… doi. Doua gulii, si ele curatate de buna parte din miez. Trei rosii mari. Si praz, dar numai partea alba, cate bucati o fi nevoie, sa le strecori printre ceilalti… convivi din cratita matusii.
Cum zic, toate sunt curatate, umplute cat se poate cu tocatura, acoperite cu felii subtiri de cartof, ori mai bine de telina, sa se impregneze straniu de aromele ei. Pe fundul cratitei, peste cateva linguri de ulei, asezase bucati mari de gogosari, sa fie perversitatea mai mare. Deasupra, mult sos: bulion, apa, putin vin, zahar, cimbru, piper, sare si o frunza de dafin, rupta in doua ori trei. Zeama cat sa se ascunda legumele toate-n lichid. Dupa care cratita fusese data la cuptor, cu focul nu prea tare, sa se patrunda bine de caldura si numai pana ce scazuse si sosul cel dulce-acrisor, cat se cuvine.

Textele Simonei Lazăr le mai găsești și AICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s