Balada nemțeană a puiului bine rumenit


„Fara indoiala, dintre toate legumele de pe lume, cel mai bun e… puiul. Si n-ai nevoie de nimica sa faci din el cea mai gustoasa mâncare”.

Vorba asta o spunea razand o matusa dintr-un sat de pe valea Bistritei, si in vremea asta „omul ei”, pe prispa, radea manzeste, rasucindu-si o tigara. „He, he! Stie «fumeia» mea ce stie. Ca i s-a dus vestea in sapte sate catu-i de nazdravana. D-apoi, nu ramaneti la masa? Ca amus tocmai ce-i gata felul ist de bucate si o sa-mi dati dreptate de-ti manca…”

La asa invitatie, nu poti sa zici „nu”. Umblam de ceva vreme pe drumurile acelea, din manastire in manastire, tot cu ochii la icoanele facatoare de minuni, si nici nu indrazniseram sa gandim barem la de-ale gurii. Si cum la scurta vreme pe langa masa din tinda se adunasera toti ai casei, fiecare venind cu cate ceva in mana – care cu strachini de cas, care cu usturoi, cu mamaliga, cu carafa de vin, cu farfurii si furculite si cu tot ce mai era nevoie – masa se umplu si lumea se aseza dimprejurul ei. In mijlocul mesei numai, un loc ramasese gol. Acolo puse tusa platoul cu trei pui rumeniti de iti era mai mare dragul sa ii privesti.

„Fumeia” se intinse sa puna in farfurie celui mai mic dintre nepoti, un pusti zglobiu si numai carlionti de aur. Si, spre surpriza mea, in dreapta, ca si in stanga, tinea… cate o furculita. Nici un cutit, nimic care sa taie. Doar doua furculite, care… desprinsera cat ai clipi o jumatate din pieptul unui pui si il aseza dinaintea pruncului nerabdator. Si tot asa, cu cele doua furculite, aripi, picioare, piept si spete se desprinsera si ajunsera in farfuriile mesenilor. Si n-avea sa fie aceasta prima uimire. Carnea era frageda si se topea in gura. Oasele alunecau singure in farfurie, iar gustul… gustul puiului nu stiu cu ce as fi putut sa il compar. Cum bine va inchipuiti, am cerut reteta. Nimic mai simplu. Puiul, curatat pe dinauntru si pe dinafara, fusese pus – fara absolut nici un condiment, fara sare macar – intr-un vas mai adanc si acoperit pe trei sferturi cu apa. Asa, fusese pus in cuptor. Din cand in cand, tusa il scosese si il rasturnase pe partea cealalta. O data, si inca o data, pana ce toata apa scazuse si puiul se rumenise.

Textele Simonei Lazăr le mai găsești AICI, AICI și AICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s