Toamnă cu mașini de scris și salată de gogoșari


Ma simt acum traind intr-o simbioza prea putin voita cu un fel de accelerator al timpului. Masinarie-masinarie, dar parca are si ceva uman in ea: e nestatornica, o ia cand inainte, cand inapoi si ma poarta cu ea prin amintiri, ori imi da vant inainte, de ma intreb cand voi mai prididi sa-mi duc la sfarsit proiectele, sa-mi implinesc promisiunile.

Se duce acus-acus si-a doua luna de toamna – dupa Sfantul Dumitru, numai varza mai poti sa pui la murat – , iar eu inca nu am pregatit pentru iarna toate bunatatile din mult prea bogatul meu caiet de retete. Acum, de-as avea o clipa de ragaz, m-as pune sa fac Salata de gogosari in sos dulce-acrisor. Reteta deprinsa de la mama unui prieten vechi, ardeleanca adusa de soarta in orasul meu din Moldova. Si uite cum acceleratorul timpului pune frana si apoi, cu dezinvoltura, ma intoarce pe carari numai de el stiute in trecut. Nu sunt asa de multi ani de atunci. Sa fie vreo 10-12. Ma nimerisem in vizita la doamna Maria. De fapt, nu era chiar vizita, eram cu treaba pe-acolo: voiam cu imprumut masina de scris a domniei sale, fiindca lumina toamnei era asa blanda, ca ma simteam inspirata sa scriu poezii. Batusem la usa, cerusem ustensila de care aveam nevoie, dar, daca voiam si sa o am, trebuia sa astept. Doamna Maria tocmai facea minunata salata la a carei reteta m-am referit ceva mai sus. Reteta ardeleneasca, de la ea, de la Dej – dupa cum avea sa imi spuna.

Citește și REȚETA ZILEI

Cand am intrat eu in bucatarie, tocmai dadea gogosarii „in unda”. Taiati felii, ii trecea pentru numai un minut ori doua prin zeama care fierbea pe foc: o cana de otet, una de ulei, una de apa, piper, boabe de mustar, foi de dafin, sare. Si pe masura ce ii scotea de acolo, ii indesa pe gatul larg al unei sticle de lapte. Gogosarii abia de-si schimbau culoarea si incepeau usor sa se inmoaie, doar atat cat sa faca loc altor si altor semeni ai lor in recipientul asezat intr-o tava de metal, sa nu crape de fierbinteala lor. Pe masa se randuisera frumos, ca soldateii, mai multe sticle. Cand si ultimul gogosar isi incalzise trupul in zeama de pe foc, doamna Maria rasturna in vas un borcan de mustar, unul de miere, o sticla de suc de rosii si mai lasa sosul sa clocoteasca, un timp. Umplu apoi fiecare sticla cu sos, cat sa cuprinda bine toti gogosarii, aseza foliile de celofan deasupra, le lega strans, punandu-ma sa tin degetul pe nod, inainte de a face funda… Si… abia acum se intoarse cu mine in casa si-mi dadu masina de scris si o sticla cu minunata salata la facerea careia asistasem.

Textele Simonei Lazăr le mai găsești AICIAICI și AICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s