Emoții gurmande, la Plage Beau Rivage (galerie foto)


Noi, românii, iubim marea, vara. Iernile le facem la munte… Ori „sorim” emoții și vise în „țările calde” – iar sudul francez nu e neapărat încadrat, pentru noi, în această ultimă categorie (avem nevoie de locuri mai sudice, încă).

Nisa hivernală, în așteptarea carnavalului

Totuși, din veacul al XVIII-lea, când segmentul de „loisir” al industriei ospitalității începe să se dezvolte în Occident, țărmurile cu ierni blânde ale Coastei de Azur au devenit ținta predilectă a vilegiaturiștilor aristocrați ai Europei. Nordicii – apoi britanicii, nemții, rușii – făcuseră „pârtie” (deși cuvântul ăsta aparține altui tip de spațiu geografic) spre „țărmul frumos” al Nisei. Turiștii hivernali (și între ei aproape toate capetele încoronate ale Europei) se simțeau bine aici, din toamnă până-n primăvară și nu-i de mirare că, încet-încet, s-au înmulțit și hotelurile, și restaurantele, și vilele și palatele private. Iar timpul carnavalesc găsea frumoasa și tihnita așezare într-o lumină spumoasă, îmbătată de șampanie și flori.

Contemplații, pe Țărmul-frumos

„Pieds dans l’eau”

Acum, te invit… pe țărmul frumos… să facem băi de soare și să trăim emoții gurmande! La PLAGE BEAU RIVAGE. Restaurantul care e, cum zice francezul, „pieds dans l’eau” (cu picioarele-n apă). E drept, până la apă mai sunt câțiva metri, dar asta nu impietează cu nimic. Dimpotrivă, aș zice, te vei bucura… dacă îți place să admiri trupuri frumoase și sănătoase, într-o dimineață cu program yoghin,  făcându-și exercițiile pe țărmul de mare de o frumusețe nespusă. Ori pur și simplu, admirând oameni senini, de toate vârstele, contemplând marea.

Dacă la Paris e de bonton să-ți bei cafeaua – ori chiar să mănânci pe-ndelete – în acele restaurante cu mesele direct pe trotuar și scaune așezate astfel încât să admiri spectacolul trecătorilor (mai ales al… trecătoarelor, căci franțuzoaicele au ele un șarm pe care nimeni nu-l poate egala), la Nisa, mai cu seamă în cele câteva restaurante coborâte pe țărm, frumusețea e să îți alegi un loc cu fața la mare. Încearcă asta și-o să simți că mâncarea are alt gust!

La Prom. Kilometrul „zero”

Plage Beau Rivage e situat, pe La Prom (Promenade des Anglais), în punctul pe care-l putem numi „kilometrul zero” al litoralului nisard. De pe la jumătatea secolului al XIX-lea (când a fost construit hotelul „Beau Rivage”, dincolo de șoseaua ce desparte orașul de mare), locul nu și-a pierdut niciodată caratele. E, într-adevăr, țărmul frumos. Țărmul cel mai frumos al Coastei de Azur, pentru cel aflat la plimbare – că vine dinspre est sau vest – care se oprește dinaintea „intrării” spectaculoase în restaurantul plajei. Imaginează-ți o poartă cu acoperiș – cum sunt cele de la Cașin, de exemplu -, în care însă în locul acoperișului cu șipci afli… scaune albastre. Un chef-d’oeuvre al artistului Patrik Frega, conceput special pentru această superbă trecere dinspre orașul turistic spre spațiul de contemplare.

Plage Beau Rivage, spațiu senzorial

Spre deosebire de restaurantele „de sus”, cele câteva pe care le afli direct pe plaja cu pietricele albe sunt, înainte de toate, spații senzoriale. Zgomotul valurilor lovind malul, sunetul brizei, vocile celor aflați în trecere și țipătul ascuțit al pescărușilor – toate sunt o formă de terapie. O a doua formă de exaltare a simțurilor este cea a… căldurii care te învăluie, a luminii care îmbracă totul, a aerului care „tremură” dinaintea privirii tale.

În fine, să nu uităm și de ce ai coborât la Plage Beau Rivage: o mâncare mediteraneană savuroasă și un vin provensal, ținut la rece exact atât cât trebuie. Aici, să remarc excelenta echipă de bucătari condusă – la vremea ultimului meu popas acolo, în toamna anului trecut – de Chef Laurent Oriti-Niosi, Sous-chef David Riviere, Second Cuisine Mikael Martinez (foto).

Mulțumiri speciale, pentru realizarea acestui articol, restaurantului Plage Beau Rivage, Nisa – Severine Jaffeux, responsabil comercial și administrativ.

Și un „grand merci” celor care au făcut totul posibil, extraordinarii noștri prieteni de la CRT Côte d’Azur &  Office du Tourisme et des Congrès de Nice. 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s