Crochiu de Echinocțiu, cu suflete frumoase și speranță


La Echinocțiu, când lumina și întunericul se așază în balanță dreaptă, caut întotdeauna „geana” aceea de lumină în plus, zvâcul de speranță, dramul de emoție mierie, care să gireze așezarea verii pe drumul ei. Echinocțiul, anul ăsta, a trimis semne mult mai subtile (încă). Văzute – și mai ales trăite – de cei aleși.

Sunt, prin definiție, căutător de povești. Așa cum alții sunt căutători de comori. Nestematele pe care le adun eu sunt oamenii. Oameni exemplari – printr-un gest, printr-un cuvânt, printr-o trăire.

Pe Georgeta și Radu Petrescu-Mușcel  (numele de condeier al lui Ion Gheorghe Petrescu) i-am întâlnit cu ani în urmă, la alt Echinocțiu (atunci când se pregătea primul concert „Suflet în culori” pentru copiii de la Help-Autism). Nu știu ce ne-a adus împreună. Nu-mi mai amintesc. Poate picăturile de sânge mușcelean care curg și prin venele mele. Poate istoria preotului Cotenescu, din Stoenești Mușcelului (bunicul lui Radu) preotul-căpitan, fost secretar al lui Iorga, profesorul a doi patriarhi, care avea să cunoască ororile din temnița comunistă de la Pitești… Poate, pur și simplu, de vină a fost lumina unei alte primăveri… Sigur e că i-am simțit atunci aproape de mine, aproape de cauza copiilor cu autism, generoși și calini, dăruind speranță…

Aș vrea să le-ntorc, măcar prin aceste puține cuvinte, darul făcut atunci. Dar îmi dau seama că tot ei sunt cei care-mi dăruiesc. Îmi dăruiesc credința că dragostea e fără de sfârșit și că ea va salva lumea. Lumea fiecăruia dintre noi.

Lumea mea e mai frumoasă pentru că lumea lor mustește de iubire. Necondiționat și fără temeri. Iubire pură!

Pe 22 martie, într-una dintre încăperile Hospice-ului „Casa Speranței” din Parcul Plumbuita, Geta și Radu și-au schimbat din nou inelele, într-o ceremonie intimă, la împlinirea a patru decenii de viață împreună. A fost acolo, alături de ei, cu ei – și poate nu e o simplă coincidență – unul dintre cei mai frumoși oameni (sufletește, spiritual, vorbind) pe care i-am cunoscut în anii de când lucrez/colaborez la/cu Radio România Antena Satelor: preotul misionar Mihai Păcuraru. Le-a binecuvântat înnoirea jurămintelor, pentru toate aniversările care vor veni (și pentru cele care nu vor mai veni), fiindcă iubirea și credința sunt fără de margini. Mai erau de față două cadre medicale. Mai puțini, deci, decât cei 8 participanți la un eveniment, admiși prin ordonanță militară.

Într-o zi de primăvară, imediat după Echinocțiu, și-au declarat iubire și sprijin. El i-a adus parfumul ei preferat. În buzunar avea două cravate, cele pe care ea i le cumpărase, demult. A rugat-o să aleagă una, pentru ziua aceea, lăsând-o apoi să o îndrepte, cu grija cu care orice femeie din lumea asta îndreaptă cravata omului pe care-l iubește.

Nu  știu dacă pot spune mai multe despre ei. Doar să le dea Dumnezeu zile însorite. Trecem, fiecare, prin îndoieli și temeri, primăvara asta. Ei au o certitudine: se iubesc.

La mulți ani, împreună, cu lumină, pace și iubire, Georgeta și Radu!

 

2 gânduri despre „Crochiu de Echinocțiu, cu suflete frumoase și speranță

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s