„Il mio viola…” – dragoste fără spini


„Coles­terol zero! În schimb, are cinarină, o substanţă benefică în tratamentul ciro­zei hepa­tice. Are şi mult calciu…” Despre ce anume este vorba?

Are un nume predestinat… gastronomic. Stefa­no Verdura. Adică: Ştefan Verdeaţă. Este ita­lian, născut la Niscemi, în Sicilia. O vreme, a lu­crat în Bucureşti, dar chiar dacă oraşul lui este mic – n-are nici 30.000 de locuitori – a preferat să plece din Capitala României pentru a se reîntoarce în… Capitala Anghinarei.

stefano verdura1 Continuă lectura

Moș Ion de Monaco… secretele celui mai celebru „bătrânel” monegasc!


montecarlo2 Un test simplu: la ce vă gândiţi atunci când auziţi vorbindu-se despre Monte Carlo? Cei mai mulţi ar răspunde: Prinţesa Grace (Grace Kelly, una dintre starletele Hollywoodului, parteneră, între alţii, cu Fred Astaire – căsătorită, ca într-un basm animat ieșit din studiourile Disney, cu principele Rainier III de Monaco, suveranul din statul liliputan de pe Coasta de Azur). Apoi: circuitul de Formula 1 şi starurile lui, Stelele Circului şi marele trofeu… Dar şi Alain Ducasse, unul dintre cei mai „înstelaţi” chefi de pe planetă. Iată, dar, cât de multe stele sunt pe cerul, pe şoselele şi în conştiinţa micului principat!

Eu vă propun alt nume: Ion. Și nu este vorba despre Țiriac… Continuă lectura

În bucătăria de la Chenonceau – două regine și-o singură amantă (pentru doi regi)


Este unul dintre puţinele castele construite de-a latul unui râu, ţinând loc şi de pod. Reşedinţă a reginelor Franţei (şi-a amantelor de regi), Chenonceau te provoacă.

chen11

Bucătăriile de la Chenonceau sunt plasate într-unul dintre pilonii podului-castel. Pe vremea Dianei de Poitier (amanta regilor Francisc I şi Henric al II-lea), a Caterinei de Medicis (nora primului şi soţia celui de al doilea) ori a Reginei Louise (soţia lui Henric al III-lea, supranumită şi „Văduva Albă”), la micul ponton de pe râul Cher acostau bărcile cu zarzavaturi, legume, brânzeturi şi carne necesare pregătirii bucatelor pentru stăpâni, oaspeţi şi slugi.

Astăzi, uşa spre ponton este închisă, iar bucătăria este parte a muzeului gestionat de conservatorul Bernard Voisin. În urmă cu 10 ani, când am vizitat pentru prima dată Chenonceau – proprietate, de aproape un secol, a familiei celebrilor ciocolatieri francezi Menier -, bucătăria castelului abia reintrase în circuitul turistic, după o lungă perioadă de restaurare. Şemineul cu grilul, maşina de gătit din veacul al XVIII-lea, cuptorul pentru pâine – toate arătau impecabil. Continuă lectura

Bukur, Bukura, București. Și dacă legendarul cioban ce-a întemeiat Bucureștii a venit din Pind?


Din Pind în Carpați – destinul Rozafei și-al Anei lui Manole sau cum se întrețes legendele, în vechiul spațiu traco-ilir.

albanez mic

Îmi rezerv dreptul de a scrie despre Albania prezentului (pe care am cunoscut-o, nu demult, „la ea acasă”) şi despre cea a trecutului apropiat (păzită de cele peste 700.000 de cazemate ridicate în epoca parteneriatului politic şi militar albanezo-chinez) cât de curând, poate chiar mâine… Astăzi însă aş vrea să răsfoiesc pagini cu legende albaneze. Poate şi pentru că, printr-un concurs de întâmplări, copilăria mea a început sub semnul sacrificiului din Rozafa (primisem ca premiu, la şcoală, în clasa a II-a, o carte cu trei legende albaneze) – ceea ce m-a făcut să exclam, doi-trei ani mai târziu, când am aflat de legenda Mănăstirii Argeşului: cât de mult seamănă destinul Rozafei cu cel al Anei lui Manole! Continuă lectura

Prinţul Alexandru Bibescu, un sonetist francez


Din stirpea Bibeştilor, neam de voievozi şi prinţi pământeni, România a adăpat literatura franceză, şi încă cu nume de o mare rezonanţă. Prinţesa Marta Bibescu a scris peste 30 de cărţi în limba lui Voltaire, iar Anna de Noailles, născută Basarab-Brâncoveanu, este una dintre cele mai puternice voci ale liricii feminine franceze de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Prinţul Alexandru Bibescu este strâns legat de aceste două românce care au dus geniul neamului lor în panteonul literaturii franceze.

Dar să o luăm cu începutul. Adică… de la Vodă George Dimitrie Bibescu, cel care, după trei fii şi trei fiice cu „doamna ţării”, Zoe, născută Mavrocordat, face din cel de-al patrulea fiu al său, Alexandru, motiv de divorţ. Pentru a se putea recăsători cu Mariţica Ghica, şi ea cândva soţie de domnitor, Vodă Bibescu îşi face păcat cu fiul abia născut, nerecunoscând paternitatea. Continuă lectura

Etna. Muntele care aduce viaţa şi moartea


Când am fost, în aprilie 2011, în Sicilia, vulcanul pufăia subţire din pipa lui… Mi s-a spus că se odihneşte, după erupţia din ianua­rie, care tulburase calmul localnicilor şi-i adu­sese aproape pe vulca­nologi, pe reporteri, pe curioşi. La câteva zile după plecarea mea, Etna a început din nou să “bolborosească”, iar la finele primei decadă a lunii mai cerul nopţii s-a înroşit din nou. Etna a erupt, pentru a doua oară în acest an.
Privit din cer, din avionul care alunecă liniştit înspre aeroportul Fontanarosa, de lângă Catania, Vulcanul Etna nu are nimic ameninţător… Nu în zilele lui obişnuite, cele în care e un blând uriaş de piatră, scrutând marea, în vreme ce trage, uşurel, din pipă, “zvârlind” apoi spre cer inele de fum. Tu, călătorul care urmează să-şi petreacă doar vreo câteva zile pe vechea insulă a siculilor, îl cauţi cu privirea imediat ce ajungi pe pământ… ieşirea în şoseaua largă care te duce spre Catania e aproape, iar de pe drum ochii tăi sunt atraşi de culmea muntoasă.
Astăzi, 16 decembrie 2013, Etna erupe din nou. Continuă lectura

Veneţia mea, iarna! Veneţia voastră, în 5 puncte de sprijin


Venetia, iarna…! Amintirile mele n-au indexat-o intr-un alt anotimp.

Iarna dupa iarna. Cand blanda, lenevind sub soare, cu umeri discret dezgoliti. Cand trepidand sub pasul grabit al mastilor din fiecare Carnaval. Cand derutata sub stratul subtire de zapada (ca pulberea fina de zahar vanilinat presarata peste inegalabilele ei „dolci carnavaleschi”), repede curatata… cu matura, de venetienii nepregatiti sa tina piept unei zapezi adevarate. Cand romantica, la apus, cu tineri sarutandu-se pe poduri incarcate de suspinuri… Cand sobra, severa, in ungherele-i intunecate, din care te-astepti sa iasa verosi spadasini…

Venetia unei ploi subtiri, intr-o noapte de iarna, sub felinarul cu poeti. Noaptea-n care, onorandu-l pe Baffo, mi-am citit poemele. Versurile prelingandu-se pe foaie, o data cu picaturile de ploaie, pana cand n-au mai ramas decat dare lungi de lacrimi negre… Continuă lectura