Stă în puterea ta să-l ajuți! Operația care îl va salva costă 32.200 de dolari


nicolas galatanu Nicolas Gălățanu, un băiețel de doar 5 ani, suferă de o cumplită maladie care îi atrofiază progresiv toți mușchii. Boala s-a declanșat încă de când copilul avea 8 luni, iar singura șansă, pe care o are ca să nu rămână paralizat pentru tot restul vieții, vine tocmai din îndepărtata Thailanda, de la Clinica Better Being din Bangkok. Transplantul de celule stem, care-l va face bine pe Nicolas, costă 32.200 de dolari. Continuă lectura

Campania umanitară a Asociației “Salvează o inimă”: Noi suntem prietenii lui Mihnea!


Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici cu autism infantil și, începând de atunci, se străduiește zilnic să ajungă un autist … artist. Până să își îndeplinească mărețul vis, Mihnea trebuie să treacă prin șase ore de terapie ABA, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite litere precum “f” și “v” sau alte grupuri de sunete), merge două zile la o grădiniță de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt din ce în ce mai vizibile. Continuă lectura

Campanie umanitară: Marian vrea să facă primii pași! Ajută și tu!


Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe Marian cu mare greutate, cu multă durere, și … a murit. Familia băiețelului a mai primit o veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav. Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu face toate exerciţiile recomandate de către medici. Continuă lectura

Salvează o Inimă! Și tu poți să faci asta!



Conversez în fiecare zi, pe facebook, cu un om pe care nu-l cunosc (fizic), dar al cărui suflet e uriaș. Se numește Vlad Plăcintă și e președintele (și fondatorul) Asociației Salvează o Inimă din Botoșani (vezi aici și aici). Mi-a semnalat câteva cazuri dificile pe care le sprijină prin asociație – un tânăr de 19 de ani, muzician, care are o tumoare pe creier ce îi afectează centrul auzului, o fetiță de 2 ani și 8 luni cu cancer la glanda suprarenală, un băiețel de 8 luni cu grave probleme cardiace și sindrom Down. Continuă lectura

Ajutor pentru Ştefan, copilul născut cu macro-cranie



Părinţii lui Ştefan Sîrbu au urmat cursurile colegiului sanitar pentru a şti cum să îşi ajute copilul născut cu „macro-cranie”
„Ştefan are acum 9 ani, dar viaţa trăită de el până acum conţine atât de multă durere şi suferinţă, încât este de admirat surâsul de pe chipul lui. Zâmbetul pe care a învăţat să-l folosească, râsul în hohote de care nu ştia că există, bucuria pe care o arată atunci când te cuprinde cu mânuţele de gât şi te îmbrăţişează”.
Pentru orice mamă din lume, surâsul copilului e o binecuvântare. Pentru Mariana Sîrbu, mama acestui băieţel încercat de viaţă, surâsul lui este darul nepreţetuit de fiecare zi. Continuă lectura

„Cerşetorii sunt din nou liberi”. Eşecul unui program de eradicare a cerşetoriei, în Bucureşti, acum un secol


Acelora care se plang, in anul de gratie 2013, ca Romania nu face nimic pentru a-si tine cersetorii acasa, ca romii cu mana intinsa au invadat strazile Parisului, Londrei, Madridului, ca stau la capul podurilor Venetiei ori ale Amsterdamului, as vrea sa le dau sa citeasca raportul inaintat primariei Capitalei si prefecturii de politie Bucuresti, de catre dr. Nicolae Minovici, intr-o zi de noiembrie, acum un veac. Un raport cu un cuprins senzational, care subliniaza uriasul esec al unui efort de 4 ani si jumatate de a stavili flagelul cersetoriei si al vagabondajului, in metropola Regatului lui Carol I.

„Cersetorii sunt din nou liberi”, titra, la 29 noiembrie 1913, ziarul Universul: „Cu incepere de la 30 noiembrie, cersetorii pot iesi din nou pe strazi sa-si exercite rentabila meserie. Incepand din aceasta zi, masurile de supraveghere au fost ridicate, iar cersetorii au fost pusi in libertate. Continuă lectura

În sprijinul lui Matei


Se numeşte Matei Nicolae Pinte şi a fost greu încercat încă din clipa în care a venit pe lume. După o sarcină dificilă a mamei, a fost diagnosticat la naştere cu sepsis neonatal cu E.coli, a prezentat stop respirator, iar la câteva zile s-a declanşat o hemoragie cerebrală, care a condus la o suferiţă hipoxic-ischemică secundară. Prea mult, pentru un copilaş care nu cântărea mai mult de 3,100 kg. Continuă lectura