„Il Mago” vine la București, urmând pe cer drumul unei stele… Michelin


Marcello Trentini „Il Mago”Sunt o norocoasă. Am întâlnit, în cariera mea de jurnalist gastronomic, 4 bucătari cu stele Michelin. Doi dintre ei, foarte mari. Cei mai mari. Numărul 1 și Numărul 2 mondial, am zice, dacă am vrea să facem un clasament… „ca-n tenis”: Joel Robuchon (31 de stele) și Alain Ducasse (18 stele). Cu alți doi – Denis Rieubland (2 stele, la Hotel Negresco, din Nisa) și Cristophe Cussac (de trei ori câte 2 stele, în cariera sa, acum „retras” să conducă bucătăriile lui Robuchon, la Metropol, în Monte Carlo) am stat de vorbă, chiar în bucătăria lor. Și… am mâncat din mâna lor. Bucate inubliabile – comparabile, ca emoție a gustului și gust al emoțiilor, doar cu mâncărurile mamei și ale bunicilor. Continuă lectura

Anunțuri

Iskender Kebab. Adevărata istorie a unui fel de mâncare ce a cucerit planeta


Pe la jumătatea veacului al XIX-lea, „Iskender, fiul lui Mehmet” inventa un nou sistem de frigere a cărnii, pe un grill vertical, care, spre deosebire de cel clasic, orizontal, nu lăsa zeama de carne prăjită să cadă pe cărbunii încinşi.

În restaurantul lui Mehmet Efendi din Bursa mulţi intrau ca să vadă această curiozitate, sfârşind prin a aprecia gustul berbecului prăjit după metoda lui Iskender. Astăzi, sistemul vertical de pregătire a kebabului e atât de obişnuit, încât nimeni nu se mai întreabă cine l-a inventat. Iar călătorul prin Turcia nord-occidentală cere cu detaşare o porţie de Iskender Kebab (Iskender înseamnă, în Turceşte, Alexandru), crezând adeseori că reţeta (azi considerată „tradiţională”) e veche de pe vremea lui Alexandru cel Mare, iar ţepuşa kebabului ar fi putut fi, iniţial, chiar sabia cu care legendarul erou a tăiat nodul gordian.

Totuşi, brandul e cu mult mai nou. În 1867, Yavuz Efendi, fiul lui Iskender, a deschis prima sa locantă Continuă lectura

„Koço” – restaurantul cu izvor de agheazmă şi pangar din Istanbul



Mi s-a întâmplat, nu o dată, ca turist şi pasionat de gastronomie, să întâlnesc concepte curioa­se de restaurante. Dar parcă nimic nu este comparabil cu ceea ce am văzut în cartierul Moda, din Istanbul, pe ţărmul asiatic al Mării Marmara: un restaurant care e, totodată, şi loc de rugăciune. Continuă lectura

Revelion în Bucureştiul interbelic


De la balurile oficiale ale Curţii Regale, care se ţi­neau de două ori pe an, la serbările de binefacere din grădinile publice sau la sutele de birturi şi restaurante oferind mâncare şi antren pentru toate buzuna­rele, distracţia românului a fost mereu asigurată de o in­dustrie care a ştiut ce-i place şi a profitat din plin de acest detaliu genetic. Acum vreo sută de ani, grijile apăsau, parcă, mai puţin, iar tot omul îşi permitea, o dată pe săptămână, să-şi scoată familia „la bulevard”, acolo unde fumul de mititei se spune că făcea Bucureştiul recognoscibil din avion.

Crăciunul şi Revelionul erau, şi ele, momente de vârf ale anului, în care şampania franţuzească şi caviarul rusesc deveniseră cod alimentar obigatoriu. Marile restaurante din inima Bucureştiului se umpleau, mai ales la Sărbători, de o protipendadă elegantă, sincronizată cu ultimele accente haute-couture de la Paris şi dornică să guste invenţiile gastronomice ale unui Capşa ori Fialkovski. Continuă lectura

Şerbetul lui Emil Frederic


Pana spre sfarsitul deceniului al doilea al veacului trecut, cofetariile erau destul de rare in Bucuresti. Exista insa pe atunci o breasla a „cofetarilor ambulanti”, care avea sa „supravietuiasca” si primului razboi mondial. La ei gaseai „fierturi de dulceturi”, de caise verzi, de capsune si fragi ananas, de foi de trandafir, de cirese amare – albe sau negre – , de visine sau de fructe de padure – agrise, coacaze, zmeura, coarne si mure. Asta pe timpul verii, caci o data cu toamna tot ei te imbiau cu gavoanoasele de dulceturi din nuca verde, prune, gutui si chitra. Si tot la negustorii ambulanti gaseai serbeturile cu aroma orientala, ce incepusera a fi considerate, dupa razboi, nitel cam demodate.

Obiceiul acesta al prepararii dulceturilor – ca si a altor minuni dulci – l-au preluat apoi, de la cofetarii ambulanti, maestrii cofetari din marile localuri ale Bucurestilor. Continuă lectura

Bucătăria musceleană de sărbătoare


Peste 20 de pâraie şi mici râuri formează în Piatra Craiului, unul dintre cele mai spectaculoase complexuri de chei din România şi poate chiar din Europa. 30 de kilometri de „canioane” au fost săpate de afluenţii Dâmboviţei în calcarul format în perioada jurasicului. Între acestea, defileul Dâmbovicioarei este cu siguranţă fabulos.
În pereţii verticali, apa, vântul, timpul, toate au modelat turnuri, ziduri, creneluri… o adevărată cetate de piatră, care apără, ascunse în inima calcarului, zeci de peşteri. Peşteri care sunt bântuite de fantoma haiducilor din legende. Într-o călătorie iniţiatică spre Peştera Dâmbovicioarei am făcut şi noi popas la un han. Începuse să fulguiască şi aveam nevoie de adăpost. Continuă lectura

Un Éclair de dessert, noua gamă de eclere în brutăriile Paul


Bucureşti, 12 Decembrie 2013. Consumatorii Paul sunt invitaţi să descopere o nouă gamă de produse, lansată sub numele Un Éclair de dessert. Noile eclere Paul sunt disponibile acum în toate brutăriile. Gama conţine patru arome unice, preparate după reţete special create pentru Paul: ecler cu afine, ecler cu fistic şi zmeură, ecler cu nucă de cocos şi ecler cu nuci Pecan.

 „Un Éclair de dessert este o colecție de eclere fructate, vibrante și savuroase, potrivită atât pentru momentele în care vrei să te răsfeți cu ceva bun, cât și pentru o întâlnire cu prietenii, o pauză la birou sau o petrecere în familie” Continuă lectura