Otilia Cazimir şi “diluviul lent de arome”


Otilia Cazimir  – pe numele său adevărat Alexandra Gavrilescu – s-a impus foarte de tânără în literatura română, obţinând, la numai 33 de ani, prestigiosul Premiu al Academiei Române. Chiar dacă George Călinescu o aşază în lista poeţilor minori (ca şi a poeţilor preocupaţi de lucrurile mici), contemporanii au apreciat-o, iar prezenţa ei în cercurile literare ieşene era întotdeauna plăcută. Cât despre pseudonimul ce i-a asigurat posteritatea – pseudonim ce i-a fost ales chiar de bunii săi prieteni şi mentori Mihail Sadoveanu şi Garabet Ibrăileanu –, poeta mărturisea: “Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. Continuă lectura

Anunțuri

BANCHETUL ÎN ONOAREA LUI VASILE ALECSANDRI, „POETUL ÎNTREGII LATINITĂȚI”


vasilealecsandri

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice. Continuă lectura

Eminescu și Carmen Sylva. Regele și… epigona


eminescu si elisabeta

Carmen Sylva și MIhai Eminescu – două medalioane de tinerețe

Oricat ar parea de neverosimila o asemenea afirmatie, Mihai Eminescu si Regina Elisabeta, al carei pseudonim literar era Carmen Sylva, au apartinut aceleiasi generatii poetice – sau, daca vreti, pentru a folosi un termen incetatenit de regretatul critic si istoric literar Laurentiu Ulici, au facut parte din aceeasi promotie de scriitori. Continuă lectura

Casa cu tamarisc (3) Pragurile bărbăției


Citește și (1) Roșu și verde
(2) Labirintul de mucegai
nunta
Femeia îşi sprijinea uşor capul brobonit de sudoare de umărul lui. Nările-i inhalau cu nesaţ mirosurile amestecate, de busuioc, de nucă amară, de transpiraţie, şi băiatul simţi cum gura i se umple cu o licoare cu gust dulceag şi ameţitor… După încordarea teribilă a ceasului din urmă, emoţii şi nedumerire, dorinţă, o teamă cumplită care se cuibărise în vintre, valuri de căldură şi transpiraţii reci şi din nou foamea aceea de nestăvilit, care-l făcea să înainteze ca un început de uragan spre femeia ce îl privea liniştit, atât de liniştit încât numai privirea ei îl făcea stană de piatră; după acestea toate şi cele care se mai întâmplară după aceea şi care nu-s de povestit, băiatul (ori poate mai nimerit ar fi să spunem bărbatul tânăr) avea senzaţia că trupul întreg îi era cufundat în apa curată a unui râu podit cu ierburi de mătase. Continuă lectura

Casa cu tamarisc (2) Labirintul de mucegai


Citește și (1) Roșu și verde
mucegai
De toate acestea îşi aduce aminte acum, privind tavanul murdar al camerei ieftine de hotel. Chiar deasupra lustrei cu două braţe şi un glob spart – pricină pentru care stă periculos într-o parte, ca o corabie care se scufundă –, s-a lăţit o pată de mucegai. Labirinturi croite de monştri ciudaţi, cu trupuri micşorate înadins, pe care nu-i vezi decât străduindu-te şi numai cu ochii minţii, îl absorbeau în jocul lor fatal, în încercarea nefinită de a ajunge, cândva şi cumva, dinspre periferiile propriei vieţi la un centru ipotetic… Ca de fiecare dată când se deda trăirilor acestora josnice, în aceeaşi cameră îngustă de hotel, exista un moment în care labirintul de mucegai îl avertiza că încă nu şi-a parcurs adevăratul destin, că nu a fost atent la releveul strictei lui geometrii, din valurile suprapuse de arabescuri… Şi neputinţa îl paraliza, ca otrava paingului musca prinsă în plasă. De multă vreme însă el nu mai are nici măcar zbaterea aceea din urmă a insectei care-şi dă seama că e fără scăpare… Continuă lectura