Saint-Marc Girardin, în Bucureştii caleştilor aflate la tot pasul


“Se merge numai cu trăsura: picioarele sunt de prisos”

Parizian din născare şi purtând cu sine toate idealurile francezului pur-sânge, Saint-Marc Girardin s-a remarcat de tânăr ca scriitor, jurnalist şi om politic, fiind chiar, înainte de a împlini 50 de ani, pentru scurtă vreme, ministru, în timpul Revoluţiei din 1848. Pedagog ilustru, profesor la Sorbonna şi, timp de o jumătate de secol, în stafful publicaţiei “Journal de Debats”, Girardin a atins probabil culmea gloriei sale atunci când a devenit membru al Academiei Franceze.

Continuă lectura

Anunțuri

Hirova. Maica Iroida și satul mănăstiresc de dincolo de timp


Hirova - Maica IroidaCu 10 ani în urmă, într-un iunie torid ca acesta ce stă să înceapă acum, călătoream în Basarabia, „deschizând” drumul Caravanei Jurnalului Național dedicată pământului locuit de români dincolo de Prut. Tema noastră, atunci, a fost mănăstirile cele vechi ale Basarabiei, cu pătimirile lor, cu renașteri din cenușa istoriei, cu oamenii lor de o ireală rodire a spiritului, în ciuda anilor sterpi de comunism. La Hirova, am întâlnit-o pe Maica Iroida, pe-atunci în vârstă de 80 de ani. Desculță, smerită, înțeleaptă. Frământa pâinea și parcă, nu știu cum, frământa și aluatul bun al credinței noastre. Continuă lectura

Istoriile neobișnuite ale Casei de Monaco. Mezalianțe cu actrițe și cântărețe de cabaret. Copii adoptați de propriii tați


Obişnuim să asociem liliputanul principat monegasc cu povestea tulburătoare a Prinţesei Grace de Monaco. Ilustrează cel mai bine mitul Cenu­şăresei, în contextul secolului al XX-lea! Ea nu este însă singura „cenuşăreasă” care a dat peste cap ritmurile Casei Grimaldi. Doar că ea a făcut-o cu stil, adulată de o lume întreagă!

Grace Kelly, frumoasa actriţă americană care a cucerit inima Prinţului Rainier III de Monaco, are, în ceea ce priveşte popularitatea de care s-a bucurat – şi nu doar în rândul populaţiei mo­negasce, ci în lumea întreagă –, un singur cores­pondent: Lady Diana, prima soţie a moştenitorului tronului Angliei, Prinţul Charles. După ce strălucise în „Mogambo”, alături de Clark Gable, după ce îl întâlnise, în anii ’50, pe regizorul Alfred Hitchcock, regele suspansului şi unul dintre ultimii săi mari mentori artistici, după ce jucase alături de Marlon Brando în „On the Waterfront” – ca să punctăm doar câteva dintre reperele memorabile ale carierei sale, la vârsta de 26 de ani, Grace este sedusă de pro­punerea prinţului monegasc de a juca un cu totul alt rol, acela de… prinţesă.

Rainier III şi actriţa de la Hollywood

grace-si-ranier-de-monaco„Scânteia” s-a aprins în 1955, când Grace Kelly a fost invitată la o sesiune de fotografii (un shooting, am spune azi) împreună cu principele Rainier, la palatul acestuia din Monaco. Grace se afla atunci la Cannes, ca membră în delegaţia americană prezentă la prestigiosul festival de film Palme d’Or. Coincidenţă sau nu, ea avea să joace, la întoarcerea în America, în filmul „The Swan”, rolul unei prinţese. Continuă lectura

„REGELE SPĂRGĂTORILOR”. Legenda unui FANTOMAS de București


În Bucureştiul anilor ’20-’30 ai secolului trecut, Ludwig Gemming devenise o figură legendară, aşa cum fusese, înainte de război, banditul Bilici. Pe „regele spărgătorilor” îl întrecea în faimă doar „regele bălţilor”, Terente, celebrul bandit lipovean pe numele său adevărat Ştefan Vasali, care murise în vara anului 1927, în canalul Cravia, undeva, pe lângă Brăila.
gemmingGemming nu avea însă nimic din fizionomia de nelegiuit notoriu a lui Terente, care-şi câştigase o curioasă popularitate mai ales în rândul femeilor, datorită apucăturilor lui de „haiduc şi amant ideal”. Cu o înfăţişare blândă şi cu ochi albaştri sclipind de inteligenţă, pe Gemming l-ai fi bănuit mai degrabă că este un profesor de liceu sau un funcţionar cu mânecuţe, iar nu un infractor. Continuă lectura

“Barocul cantacuzin”. Lecţia de artă de la Biserica Fundenii Doamnei


fundenii-doamnei-detaliuDacă istoricii de artă nu s-au gândit încă să adauge termenului de “stil brâncovenesc” sau de “baroc brâncovenesc” pe acela de “baroc cantacuzin”, ar trebui poate să zăbovească asupra acestei idei. Căci, în plină epocă dominată de exuberanţa brâncovenească, spătarul Mihail Cantacuzino, unchiul dinspre mamă al voievodului, lăsa propria-i amprentă în arhitectura religioasă a vremii, prin cele cinci ctitorii ale sale – Mănăstirea Sinaia (1690-1695), Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu-Sărat (1691-1697), Schitul Titireciu (1700-1706), Biserica Fundenii Doamnei (1699) şi Colţea, cu întreg ansamblul (1701-1715). Continuă lectura

Lecția de respect a lui Alexandru Ioan Cuza. Două repere: 1859 și 1912


O zi cum este cea de azi – cu plinătatea ei de înțelesuri și de urmări în istoria unei națiuni, dar și cu sacul doldora de pilde, anecdote, mici istorii – nu poate să nu lase semne orișiunde. Chiar și-ntr-un cod de norme și de reguli de bună-cuviință.

cuza-in-1863

Alexandru Ioan Cuza, fotografie de W. Wollenteit 1861

Pentru un neam profund creștin, cum este al nostru, cu rădăcini adânci într-o ruralitate de care nu vrem (și n-avem de ce) să ne dezicem, buna-cuviință e chiar mai importantă decât bunele maniere.
Și fiind ziua cea a mare a Unirii celei Mici, nu pot să nu aduc vorbire despre Moș Ion Roată, țăranul cel înțelept din Divanul Ad-Hoc, împilat de boier, dar respectat de Vodă. Continuă lectura

Palatul Brâncoveanului… „atâta strălucire şi putere, nu putea să nu aţâţe aţâţe gelozia vrăjmaşilor”


mogosoaiaÎn 1923, Comisiunea Monumentelor Istorice, al cărei secretar-director era Virgiliu N. Drăghiceanu, elabora un proiect de reabilitare şi restaurare a curţilor domneşti brâncoveneşti de la Doiceşti, Mogoşoaia şi Potlogi. “Franţa şi-a făcut o chestie de pietate şi de mândrie pentru trecutul său feudal, restaurând nişte fărâmături, castelele din Pierrefonds şi Coucy. Acelaşi spirit de pietate va conduce, credem, la restaurarea celor două palate ale Brâncoveanului, de la moartea căruia s-au împlinit două sute de ani. Va fi cel mai demn şi cel mai pios monument pe care România de azi îl va înălţa aceluia care s-a jertfit pentru ea, aceluia care rătăceşte şi azi, fără să-şi fi găsit adăpost, în umbrele runelor de la Potlogi şi Mogoşoaia”. Continuă lectura