Cornel Parv, veteranul serbarilor de la Alba Iulia: „Sunt de-o etate cu tara asta mare. Cu Unirea…”


Pe-un frig „de-ngheata si oul de corb”, a ajuns la Alba Iulia, in toiul noptii de Santandrei. A venit tocmai de la Buru, din judetul Hunedoara, asa cum face de cateva decenii, de fiecare data, de Ziua Marii Uniri. Sunt multi cei care vin de departe, pentru celebrarea acestei zile sfinte a neamului, insa Cornel Parv e o prezenta insolita. Are aproape 94 de ani. Straiele lui vechi sunt impodobite cu medalii de pe front si cu insigne. Pe cusma din blanita de miel, tocita de vreme, straluceste cocarda tricolora, ca lampasul unui miner. Intr-o mana tine „batul” (parul cu care se ajuta la mers, lemn lustruit de cat la purtat prin lume), iar in cealalta, un drapel tricolor, cu capatul impodobit cu flori. Continuă lectura