Jurnalul unei iubiri venețiene


Se împlinesc, la 14 iunie, 199 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, la Bacău (14 iunie 1818 este una dintre cele două date de naștere cunoscute ale poetului, mereu prilej de dispută între alecsandrinologi, cealaltă fiind 21 iulie 1821). Prilej pentru elita culturală a Moldovei (de dincolo și dincoace de Prut), și nu doar a Moldovei, să se adune într-un eveniment de amploare, care să prefațeze serbările bicentenarului, de anul viitor. Organizată de Consiliul Județean, Primăria Bacău, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Inspectoratul Școlar și Societatea Cultural- Științifică „Vasile Alecsandri”, „Alecsandriada”, ediția I, a cuprins o serie de activități dedicate și închinate poetului născut, cu toate controversele care persistă de zeci de ani, în Bacău, pe 14 iunie 1818. Victor Crăciun, în excepționala conferință „Cânticul gintei latine și recunoașterea europeană a literaturii române”, din cadrul Colocviului „Alecsandri, azi”, desfășurat în ziua a II-a, la Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri”, a deschis seria de conferințe despre omul, diplomatul și poetul Vasile Alecsandri, cel dintâi scriitor român european. Dintre toate subiectele cu temă academică, a ieșit în evidență și acesta, poate cel mai… uman dintre toate: sensibila poveste de iubire (affaire d’amour) dintre Vasile Alecsandri și Elena Negri. Expozeul susținut de Simona Lazăr (Radio România) pornește de la o explorare particulară, împreună cu jurnalistul Valentin Țigău, pe urmele celor doi îndrăgostiți, la Veneția.

Continuă lectura

Timbales milanaises


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Timbales milanaises / Timbale milaneze

timbala-milaneza-1Combinație stranie de aluat de tartă și macaroane, timbala milaneză cunoaște azi o simplificare a rețetei care o face accesibilă gospodinei moderne. Am preferat însă să reconstituim aici o rețetă de epocă, așa cum o propuneau, în 1856, Urbain Dubois și Émile Bernard, într-un uriaș manual de gastronomie clasică, pe înțelesul bucătarilor nobilimii ruse, veniți să se școlească la Paris. Cum asta e și epoca în care Grigore Capșa ucenicea pe lângă patiserii de la vestita Casă Boissier din orașul de pe Sena, ne putem imagina lesne că o rețetă asemănătoare i-a fost și lui sursă de inspirație. Continuă lectura

Potage à la St. Germain


potage-st-germain

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

[Potage] à la St. Germain / Supă St. Germain

Termenul „à la St. Germain” se referă la garnitura de mazăre verde (boabele se pasează ori se zdrobesc, pentru a se obține un piure mai mult sau mai puțin fin) care se adaugă într-un consomeu clasic (rețeta consomeului este cea prezentată anterior – vezi Consommé à la royale). Continuă lectura

Consommé à la royale


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Consommé à la royale / Consomeu regal

Consomeul nu este o supă sau o simplă fiertură, așa cum se face în mai toate casele, fără finețuri și desăvârșiri gustative. Pregătirea lui cere ceasuri întregi, răbdare, știință pentru a face zeama limpede și savuroasă. Până la un punct anume, tehnologia de preparare a consomeurilor se aseamănă, ceea ce le deosebește și ne permite să le dăm nume de ținut minte peste veacuri este… garnitura – cum zic marii gastronomi (francezi) – sau, ca s-o luăm pe limba neamului nostru, „legătura”, „pârgălașul”. De fapt, e mai mult decât o simplă „legătură”, după cum se va observa ceva mai încolo.

consomme-royaleConsomeul „à la royale” este una dintre piesele de rezistență ale marii bucătării franceze și începe, evident, prin fierberea inițială a câtorva ingrediente de bază. Cantitățile le vom da ca pentru o familie mărișoară sau ca pentru o masă de duminică, cu invitați. Continuă lectura

BANCHETUL ÎN ONOAREA LUI VASILE ALECSANDRI, „POETUL ÎNTREGII LATINITĂȚI”


vasilealecsandri

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice. Continuă lectura