Şerbetul lui Emil Frederic


Pana spre sfarsitul deceniului al doilea al veacului trecut, cofetariile erau destul de rare in Bucuresti. Exista insa pe atunci o breasla a „cofetarilor ambulanti”, care avea sa „supravietuiasca” si primului razboi mondial. La ei gaseai „fierturi de dulceturi”, de caise verzi, de capsune si fragi ananas, de foi de trandafir, de cirese amare – albe sau negre – , de visine sau de fructe de padure – agrise, coacaze, zmeura, coarne si mure. Asta pe timpul verii, caci o data cu toamna tot ei te imbiau cu gavoanoasele de dulceturi din nuca verde, prune, gutui si chitra. Si tot la negustorii ambulanti gaseai serbeturile cu aroma orientala, ce incepusera a fi considerate, dupa razboi, nitel cam demodate.

Obiceiul acesta al prepararii dulceturilor – ca si a altor minuni dulci – l-au preluat apoi, de la cofetarii ambulanti, maestrii cofetari din marile localuri ale Bucurestilor. Continuă lectura

Anunțuri

Criminală în serie, autoare de cărţi de bucate


La vârsta de 82 de ani, una dintre cele mai “simpatice” criminale în serie din Statele Unite, Dorothea Puente, a murit într-o zi de duminică a anului 2011, în închisoarea unde îşi ispăşea condamnarea pe viaţă. Ea a fost condamnată în 1993 pentru trei din cele nouă crime comise între 1981 şi 1988. După divorţul de cel de al patrulea soţ, Dorothea îşi “rotunjea” veniturile închiriind camerele din casa ei victoriană de pe strada „F” din Sacramento şi gătind pentru chiriaşi. Din când în când, atunci când impulsul criminal o ajungea, ea îşi droga chiriaşii, după care îi îngropa în curtea din spatele casei.

Nimic din toate acestea nu o face simpatică. Doar macabră…

Însă în urmă cu 9 ani, Dorothea Puente, bătrânica de 75 de ani, a cucerit în felul ei America. În anul 1998, editorul Shane Bugbee, aflându-i povestea şi pasiunea pentru gătit, a început să corespondeze cu ea, solicitându-i reţetele. Sigur, nu pe cele “condimentate” cu otrăvuri. După sute de scrisori şi multe telefoane – ajunseseră să vorbească săptămânal – Shane Bugbee a reuşit să compileze o carte de bucate pe care a numit-o “Cooking with a serial killer: Recipes from Dorothea Puente” publicând-o în 2004. Continuă lectura

Un Éclair de dessert, noua gamă de eclere în brutăriile Paul


Bucureşti, 12 Decembrie 2013. Consumatorii Paul sunt invitaţi să descopere o nouă gamă de produse, lansată sub numele Un Éclair de dessert. Noile eclere Paul sunt disponibile acum în toate brutăriile. Gama conţine patru arome unice, preparate după reţete special create pentru Paul: ecler cu afine, ecler cu fistic şi zmeură, ecler cu nucă de cocos şi ecler cu nuci Pecan.

 „Un Éclair de dessert este o colecție de eclere fructate, vibrante și savuroase, potrivită atât pentru momentele în care vrei să te răsfeți cu ceva bun, cât și pentru o întâlnire cu prietenii, o pauză la birou sau o petrecere în familie” Continuă lectura