Ca… aţa pentru mămăligă


Cât de importantă trebuie să fi fost mămăliga, în casa ţăranului român, încât vremurile de prosperitate şi cele de penurie să se socotească şi în funcţie de prezenţa ei pe masă?

Mihai Lupescu, acum un secol şi mai bine, scria în lucrarea lui „Din bucătăria ţăranului român”: „Mămăligă, mandră, colenă, mangră, măligă, măliguţă, bucădărnic – e temelia hranei ţărăneşti. «Îi greu când nu-i măligă» ori «îi greu de câştigat mămăliga» înseamnă că vremurile-s grele şi că lupta pentru existenţă e vajnică. Când ţăranul are mămăligă, udătură (sorbitură), bucatele se găsesc lesne. «Da’ bine că-i mămăligă pe fund, că celelalte s-or găsi»”. Continuă lectura

Anunțuri