Un căprior cu ochi curioși îndreptați către lume. Nicolae Labiș


Nicolae Labiș

Poetul, la 11 ani (fotografie păstrată la Casa memorială Nicolae Labiș din Mălini)

Numit „cal alb, călcând neiubirea-n picioare”, Nicolae Labiș a fost, pentru generațiile de poeți postbelice, ca buzduganul aruncat de zmeu înaintea sorții, ca să-i anunțe sosirea…

Afirmat în anii ’50, obsedantul deceniu al literaturii prolet-cultiste, a reușit să-și impună lirica pentru eternitate, chiar dacă o bună parte dintre cei care i-au fost colegi la Școala de Literatură au intrat în încețoșata uitare. Sadoveanu afirma atunci că din Școala de Literatură vor ieși tot atâția scriitori câți au intrat, prin asta spunând, de fapt, că numai cei cu geniu în pană vor răzbi dincolo de timp. Atins prea devreme de „pasărea cu clonț de rubin”, într-un decembrie de-acum 64 de ani, foarte tânăr, atât de tânăr încât te și miri când a avut timp să scrie o operă care să conteze în fața veacurilor, Labiș a suscitat adeseori interesul istoricilor literari. Aceștia căutau însă să-i pună mai degrabă în raftul potrivit moartea – cu toate fandările unei teorii a conspirației care a dus, în timp, la învrăjbirea unor colegi de generație și chiar la saltul în timp al unora dintre ei (vezi cazul Cezar Ivănescu – Gheorghe Tomozei) – și nu să așeze în contextul liricii contemporane lui poezia surprinzător de matură a unui adolescent nesfârșit… E același adolescent care a avut șansa unei existențe într-un topos legendar, cu o natură veșnic încântătoare, care-i era mereu sursă de inspirație. Cum, când, cine, de ce l-a tras de pulpana paltonului, aruncându-l pe șina de tramvai? Asta e întrebarea la care se caută mereu răspuns, de mai mult de o jumătate de secol încoace. Dar cum de a fost atât de mare talentul cuibărit în trupul acela firav, de căprior rătăcit în pădurile Bucovinei? La întrebarea asta cine răspunde? Continuă lectura

Poetul cu iubiri secrete


Unii poeti obtin Premiul Nobel pentru Literatura. Altora li se uita numele, in vreme ce versurile lor ajung sa fie stih de cantec de murmurat la urechea iubitei intr-o noapte-nstelata sau… biletele de dragoste schimbate intre adolescenti. Ma-ntreb care premiu e mai mare, pana la urma? Si ma-ntreb asta mai ales cand poeti adanciti in posteritate – precum Nichita Stanescu, Zaharia Stancu, Adrian Paunescu sau George Tarnea – isi lasa rasfoita intimitatea poeziei fara a mai avea pretentia de a li se cita numele intr-o declaratie de iubire luata cu copy-paste de un indragostit. Dar astazi, recitindu-i lirica de dragoste, pe George Tarnea am sa-l numesc, dupa fiecare fragment de poem amintit in aceste randuri. Continuă lectura

Clonele Sfântului Duh


Poeţii nu cuceresc teritorii, nu anexează ţări, nu trasează graniţe şi nu mărginesc lumile cu sârmă ghimpată. Poeţii imaginează patrii. De cuvinte, de apă, de arbori elastici… Patrii întinse cât nemărginirea sau doar în marginile unei coli A4. Ale unui teanc nesfârşit de coli A4… O patrie e cât un poem, alta cât o carte de poeme, alta cât un vers nescris, dar care cândva se va aşterne, cu litere subţiri, aplecate spre dreapta, pe o coală de hârtie A4… Continuă lectura