Ziua în care m-am nǎscut


Dacǎ e sǎ-i dau crezare mamei, mai sunt câteva ore bune – o postaţǎ de timp, ar fi spus bunica (precursoare a metaforelor mele de mai târziu) – pânǎ la ceasul când se împlinesc anii de când m-am nǎscut. Dacǎ mǎ iau dupǎ peticul de hârtie numit „certificat de naştere”, ceasul ǎsta s-a împlinit de mult, „din ‘ne’sarǎ”.
Hai, cǎ veni timpul sǎ pun pe „hârtia” cea albǎ-ca-zǎpada a computerului şi povestea asta.
M-am nǎscut într-o duminicǎ învǎluitǎ-n ninsoare, pe 29 decembrie… Continuă lectura

Reclame

În noaptea de Ajun…


În memoria bunicilor şi a tatălui meu. Odihneşte-i, Doamne, la dreapta Ta!

E Ajunul Crăciunului anului 1915. Maria, fata cea mare a Anei Simion – făcută cu bărbatul dintâi, Ion Măluşanu, ăl de ţine gaterul de pe apa Dâmboviţei – o leagănă pe surioara cea mică, a treia dintre fete, Vasilica, în vârstă de numai un an. Dacă o adoarme, atunci o să poată să plece şi ea cu ceata de fetişcane, în colind, prin sat. În vremea asta, Măriuţa îngână, în loc de cântec de leagăn, o colindă. “… Sub foiţa fagului,/ Sub cetina bradului,/ E o mică, mititică,/ E Maria frumuşică./ Ea plângea şi suspina/ Că şi-a pierdut coroana…” Continuă lectura