Costumul de sărbătoare din Rucăr



Rar se mai scot astăzi din lăzi şi dulapuri costumele tradiţionale, pe care le purtau moşii şi strămoşii. Trebuie să fie vreme de sărbătoare pentru ca pe uliţele satului să mai vezi creştini îmbrăcaţi în haine lucrate cu migală. Iar aşa cum trec încet, în grupuri mai mari sau mai mici, către micuţa biserică a aşezării muscelene, par a fi sosiţi din alte vremuri.
De Crăciun, în zona Rucărului, se poartă costume peste care anii şi-au pus amprenta. Cu fir roşu, cu fir negru, cusătură “pe gras” sau cu fir alămit… Lucrau femeile, odinioară, şi câte trei-patru luni la o ie înflorată. Continuă lectura

Anunțuri

Plăcinte scoase din ler…



Foto: Adi Hădean.

În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi fripturile, şi laştele». Laştele? Fac ochii mari când Mama Luţa din Ampoiţa începe a-mi vorbi despre bucatele locului. De fapt, ar trebui să spunem că atât instrumentarul casnic, cât şi vocabularul localnicilor de la «Poarta Apusenilor» sunt impregnate de arhaic.
Oamenii mănâncă pe aici «grumbe» coapte în «ler» (adică, ia, nişte cartofi la cuptor), ori «pită», ori beau «crampă», o ţuică fiartă cu chimen şi zahăr… Însă nu e doar lerul cel în care se fac bucatele, la foc molcolm. Mai e şi lespedea, în care se prăjesc plăcintele, umplute când cu carne, când cu varză, când cu brânză sau mere, după cum e vremea sorocită din an. Continuă lectura

„Purcelul de lapte” – o rețetă țărănească și alta de la Palatul Regal


In vreme ce cautam idei pentru meniul de Craciun – osciland intre retete si traditii pur romanesti, din chiar inima tarii, si protocolul meselor de sarbatoare dintr-un mediu princiar, precum cel de la Palatul Cotroceni, de la inceputul secolului al XX-lea -, am intalnit referiri la „purcelul de lapte”. Am rasfoit carti si notite vechi de reporter, caci un gand nu mi-a dat pace si-am incercat sa gasesc si-o reteta rurala (frusta si apetisanta) si una demna de un rege. Dar cum nu e simplu deloc sa-l prepari, mai bine incep sa va scriu retetele. Continuă lectura

Poveşti şi reţete de Ignat


La 20 decembrie, când este Ignatul, încep a se tăia porcii, după cum cere datina. Apropierea de Crăciun nu este deloc întâmplătoare, căci în credinţa populară Ignatul este frate bun cu Crăciunul, sosirea celui din urmă fiind anunţată prin desfăşurarea unui amplu ritual culinar. „Sf. Ignat a venit la uşa unui bătrân şi i-a spus că după el vine şi moşu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii.
De aici şi obiceiul ca în această zi nimic să nu facă oamenii decât să-şi taie fiecare câte un porc de ziua Naşterii.” (T. Speranţia – „Răspunsuri la chestionarul de sărbători româneşti”) Oricare ar fi, jertfa unui animal trebuie înfăptuită, iar cei care nu s-au învrednicit să taie vreun porc aleg în locul acestuia o pasăre din curte ca să nu-l înfurie pe Ignat. Unii gospodari taie porci negri, considerându-se că sângele lor poate vindeca boli şi alunga duhurile rele, iar untura este numai bună pentru înfăptuirea unor vrăji atunci când era nevoie. Continuă lectura

Reţete de sezon. Cu ce condimentăm cârnaţii?


Chiar daca prin traditie taiatul porcului este asociat cu ziua de Ignat (pe 20 decembrie), in cele mai multe dintre satele romanesti a inceput deja practicarea acestui veritabil „sport national de iarna”.
Nu vom trata insa, de aceasta data, tehnica taierii porcului (o vom face poate intr-un articol viitor), care oricum ar trebui sa sufere ceva modificari, fata de traditie, date fiind normele europene. Vom face insa o trecere in revista a condimentelor folosite pentru pregatirea catorva preparate traditionale, precum carnatii, caltabosul, sangeretele, chisca, toba, asa cum apar ele in retetarele catorva autori consacrati de carti de bucate din Romania. Continuă lectura

Ca… aţa pentru mămăligă


Cât de importantă trebuie să fi fost mămăliga, în casa ţăranului român, încât vremurile de prosperitate şi cele de penurie să se socotească şi în funcţie de prezenţa ei pe masă?

Mihai Lupescu, acum un secol şi mai bine, scria în lucrarea lui „Din bucătăria ţăranului român”: „Mămăligă, mandră, colenă, mangră, măligă, măliguţă, bucădărnic – e temelia hranei ţărăneşti. «Îi greu când nu-i măligă» ori «îi greu de câştigat mămăliga» înseamnă că vremurile-s grele şi că lupta pentru existenţă e vajnică. Când ţăranul are mămăligă, udătură (sorbitură), bucatele se găsesc lesne. «Da’ bine că-i mămăligă pe fund, că celelalte s-or găsi»”. Continuă lectura