Am întrebat inteligența artificială, această mult lăudată „minte” a epocii noastre, ce părere are despre propriul mit al infailibilității și despre un posibil declin al platformelor de tip ChatGPT. Nu i-am cerut o apologie și nici o profeție apocaliptică, am vrut doar o evaluare onestă. Răspunsul primit a fost surprinzător: nu defensiv, nu triumfalist, ci mai degrabă… demistificator. AI-ul a formulat, în termeni clari, limitele propriei „inteligențe” și a descris o erodare lentă a iluziilor proiectate asupra lui, deși recunosc că mă așteptam să anunțe… o prăbușire spectaculoasă. Textul de mai jos pornește tocmai de la acest paradox: o tehnologie care, prin limbajul său, ajunge să producă o critică a propriei mitologii, o formă de autoanaliză simulată, dar revelatoare pentru cultura care a creat-o.
Ceea ce frapează în „răspunsul” citat nu este atât conținutul său critic, cât sursa lui: AI – inteligența artificială vorbește despre propria demitizare. Avem de-a face cu o situație paradoxală: un sistem construit pentru a genera discursuri persuasive produce, la cerere, un text care subminează chiar mitul superiorității sale. Această aparentă autoanaliză este, în sine, un simptom cultural semnificativ.
Entuziasmul inițial din jurul AI-ului a fost mai degrabă o construcție narativă decât una epistemică. I s-au atribuit proprietăți ale minții umane, precum: înțelegere, discernământ, adevăr, pe care de fapt nu le posedă. Faptul că AI-ul poate articula limpede limitele sale nu este dovada unei conștiințe critice, este mai degrabă rezultatul unei acumulări de discursuri umane internalizate statistic. Cu toate acestea, efectul este tulburător: mașina formulează verdictul care îi dizolvă aura.
Mitul infailibilității se destramă chiar din interiorul limbajului său. AI-ul recunoaște implicit că nu „știe”, că nu are criteriu al adevărului și că nu poate evalua propriile erori. Această recunoaștere, deși simulată, funcționează ca un act de demistificare. Superioritatea cognitivă se dovedește a fi o proiecție, nu o realitate funcțională.
Ceea ce se prăbușește nu este tehnologia în sine, ci retorica mesianică din jurul ei. Răspunsul subliniază lucid că, în domenii unde judecata contează, AI-ul crește costul verificării și mută responsabilitatea înapoi asupra omului. În mod ironic, tocmai vocea „automatizată” confirmă limitele automatizării.
Imaginea robotului prăbușit (realizată chiar de „interlocutorul” ChatGpt), etichetat „AI Superiority”, capătă astfel o valoare simbolică dublă. Nu asistăm doar la eșecul unui mit, ci suntem martori la momentul în care mitul este denunțat și dizolvat chiar de instrumentul care l-a alimentat. Nu este o revoltă a mașinilor, e o (neașteptată) confesiune mecanică.
Desigur, această autoanaliză nu este conștiință, ci reflexie mimată. AI-ul nu se cunoaște pe sine, el reproduce aici criticile formulate deja de oameni. Și totuși, faptul că poate funcționa ca oglindă pentru propriile noastre exagerări spune mai mult despre cultura care l-a creat decât despre tehnologia însăși.
Inteligența artificială va rămâne utilă, ieftină și suficientă pentru sarcini fără miză. Dar momentul simbolic al prăbușirii este deja aici: nu atunci când AI-ul greșește, ci atunci când, chiar prin propriul său discurs, ne obligă (sau doar… ne instigă?) să renunțăm la iluzia superiorității lui.
Mai rămâne însă o întrebare incomodă, pe care acest tip de „autoanaliză” o scoate la suprafață: dacă până și AI-ul poate formula coerent limitele propriei mitologii, de ce discursul public continuă să le ignore? Cine are, de fapt, interesul menținerii narațiunii despre „inteligența superioară”: utilizatorii sau actorii economici și instituționali care capitalizează fascinația și frica? Și, mai ales, ce spune despre cultura noastră faptul că suntem mai dispuși să credem în omnisciența unei mașini decât să ne asumăm fragilitatea propriei gândiri critice? Poate că adevărata miză nu este cât de „inteligent” este AI-ul! Miza este: cât de dispuși suntem noi să (ne) delegăm judecata și responsabilitatea, în numele confortului tehnologic?
Carnete 
Interesant punct de vedere. În fond nivelul inteligenței oamenilor, pe ansamblu, nu este foarte ridicat. Sigur, există și inteligențe superioare. Dar nu cred că AI sau IA pot depăși inteligența creatorilor algoritmilor din spate, fie ei cu acumulare și auto-învățare.