Timbales milanaises


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Timbales milanaises / Timbale milaneze

timbala-milaneza-1Combinație stranie de aluat de tartă și macaroane, timbala milaneză cunoaște azi o simplificare a rețetei care o face accesibilă gospodinei moderne. Am preferat însă să reconstituim aici o rețetă de epocă, așa cum o propuneau, în 1856, Urbain Dubois și Émile Bernard, într-un uriaș manual de gastronomie clasică, pe înțelesul bucătarilor nobilimii ruse, veniți să se școlească la Paris. Cum asta e și epoca în care Grigore Capșa ucenicea pe lângă patiserii de la vestita Casă Boissier din orașul de pe Sena, ne putem imagina lesne că o rețetă asemănătoare i-a fost și lui sursă de inspirație. Continuă lectura

Potage à la St. Germain


potage-st-germain

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

[Potage] à la St. Germain / Supă St. Germain

Termenul „à la St. Germain” se referă la garnitura de mazăre verde (boabele se pasează ori se zdrobesc, pentru a se obține un piure mai mult sau mai puțin fin) care se adaugă într-un consomeu clasic (rețeta consomeului este cea prezentată anterior – vezi Consommé à la royale). Continuă lectura

Consommé à la royale


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Consommé à la royale / Consomeu regal

Consomeul nu este o supă sau o simplă fiertură, așa cum se face în mai toate casele, fără finețuri și desăvârșiri gustative. Pregătirea lui cere ceasuri întregi, răbdare, știință pentru a face zeama limpede și savuroasă. Până la un punct anume, tehnologia de preparare a consomeurilor se aseamănă, ceea ce le deosebește și ne permite să le dăm nume de ținut minte peste veacuri este… garnitura – cum zic marii gastronomi (francezi) – sau, ca s-o luăm pe limba neamului nostru, „legătura”, „pârgălașul”. De fapt, e mai mult decât o simplă „legătură”, după cum se va observa ceva mai încolo.

consomme-royaleConsomeul „à la royale” este una dintre piesele de rezistență ale marii bucătării franceze și începe, evident, prin fierberea inițială a câtorva ingrediente de bază. Cantitățile le vom da ca pentru o familie mărișoară sau ca pentru o masă de duminică, cu invitați. Continuă lectura

BANCHETUL ÎN ONOAREA LUI VASILE ALECSANDRI, „POETUL ÎNTREGII LATINITĂȚI”


vasilealecsandri

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice. Continuă lectura

Ianuarie 1870. Cuza, Eminescu, Carol I – două conexiuni neașteptate


Se scrie mult în miezul iernii, în contextul celebrării Unirii Principatelor Române. Dar se rostogolesc mereu aceleași fraze, se evocă aceleași figuri istorice, se jalonează istoria cu aceleași date. De-aceea, poate, găsesc cuvenit să vorbim astăzi despre un alt ianuarie, cel al anului 1870, în care personalități dintre cele mai puternice ale neamului românesc s-au întâlnit.
Alexandru Ioan Cuza se afla în surghiun. Pe tronul de la București se așezase deja Principele Carol de Hohenzollern. Eminescu, tânărul Eminescu, era student audiant la Viena.

tanarul-eminescu

Eminescu, fotografie de tinerețe, din prima jumătate a anului 1870.

Continuă lectura

Mituri culinare americane despre “Halloween-ul românesc”


barbara-rolekAutoarea cărţii „Tell Me How Long You Want to Live: And I’ll Tell You What to Eat to Get There” (“Spune-mi cât vrei să trăieşti şi eu îţi voi spune ce să mănânci ca să ajungi la anii ăia”) recomandă “salata de boeuf românească” şi “savarina” drept mâncăruri tradiţionale în ţara lui Dracula.

Febra Halloween-ului duce uneori imaginaţia americanului – chiar şi pe a est-europeanului stabilit în America – în zone ale penibilului. Barbara Rolek, cunoscută pentru cărţile ei culinare şi articolele gastronomice pe care le publică de vreo 10 ani în presa de dincolo de Ocean, recomandă conaţionalilor săi petrecerea Halloweenului în hotelul “Transylvania” (Chicago), unde musai trebuie să deguste “12 feluri româneşti tradiţionale de Halloween”. Continuă lectura

Rețeta de sâmbătă. Dulceață de coacăze (sau: De ce nu a mâncat Ștefan cel Mare dulceață?)


coacazeOricât ar părea de curios, strămoșii noștri daci și romani habar nu aveau de dulceață. Nici Ștefan cel Mare nu a mâncat dulceață – cum nici mămăligă nu i-a fost dat să guste. Și asta pentru că, până la un moment anume al istoriei, europenii au conservat fructele numai în două feluri: uscate și puse la păstrare în miere (de altfel, varianta asta, cu fructele puse în miere, iar borcanul – sau chiupul de lut – îngropat în pământ aveam s-o întâlnesc și-ntr-un sat din Moldova, și-ntr-unul dintr-o insulă grecească, semn că unele rețetare străvechi încă se mai păstrează, pe ici pe colo). Continuă lectura