Crochiu de Echinocțiu, cu suflete frumoase și speranță


La Echinocțiu, când lumina și întunericul se așază în balanță dreaptă, caut întotdeauna „geana” aceea de lumină în plus, zvâcul de speranță, dramul de emoție mierie, care să gireze așezarea verii pe drumul ei. Echinocțiul, anul ăsta, a trimis semne mult mai subtile (încă). Văzute – și mai ales trăite – de cei aleși.

Continuă lectura

Cezar Ivănescu – trubadurul din cetatea thanatică


Rod. Rodire. Rodnic. A rodi. Roditor. Nu cred să existe familie de cuvinte în limba română care să i se fi potrivit mai bine poetului Cezar Ivănescu, cel care, de la Nichita Stănescu încoace, a fost întruchiparea apostolului Poeziei. Sau a boemului absolut, adânc, puternic, atins de aripa geniului. Continuă lectura

Ultimul revelion din comunism


N-am făcut niciodată Revelionul la restaurant. Niciodată, înainte de ’89… Părea un plan prea îndepărtat. Nu, nu irealizabil, dar îndepărtat. Eram tineri. Mai aveam timp.

Revelionul la restaurant era „pentru oameni aşezaţi”. În plus, nu ne depărtasem aşa de mult de copilărie şi de nostalgia uliţelor satului – cu zăpadă groasă, care scârţâia la fiecare pas; cu garduri şui, dincolo de care vegheau case albăstrui, cu lămpi aprinse în fereastră.

ultimul revelion Continuă lectura

Tangoul, dansul „diavolilor roșii”, proscris la Vatican


tango

Foto: Pixabay.com

Știu, știu ce veți fi gândind! Că Papa de la Roma cunoaște pașii de Tango. Sigur că-i cunoaște, doar s-a născut în țara Tangoului. Nu-i e străin nici sunetul bandoneonului, nici ritmul lui sfâșietor și, cu siguranță, în adolescența lui fierbinte va fi cunoscut și gustul trandafirului strâns între dinți.

Continuă lectura

Hirova. Maica Iroida și satul mănăstiresc de dincolo de timp


Hirova - Maica IroidaCu 10 ani în urmă, într-un iunie torid ca acesta ce stă să înceapă acum, călătoream în Basarabia, „deschizând” drumul Caravanei Jurnalului Național dedicată pământului locuit de români dincolo de Prut. Tema noastră, atunci, a fost mănăstirile cele vechi ale Basarabiei, cu pătimirile lor, cu renașteri din cenușa istoriei, cu oamenii lor de o ireală rodire a spiritului, în ciuda anilor sterpi de comunism. La Hirova, am întâlnit-o pe Maica Iroida, pe-atunci în vârstă de 80 de ani. Desculță, smerită, înțeleaptă. Frământa pâinea și parcă, nu știu cum, frământa și aluatul bun al credinței noastre. Continuă lectura

Un ardelean în „Goana după Aur” sau despre „visul american cu repetiție”…


Cautatori de aur in America

Am cunoscut-o întâmplător, la bordul unui vapor de epocă, traversând, într-o excursie de plăcere, Lacul Leman. A atras-o vorba noastră românească şi, provocată de nostalgii, s-a apropiat, prezentându-se blând: Alina Kelly-Cretzescu.

Preţ de câteva zeci de minute, cât a mai durat traversarea lacului, mi-a făcut un „briefing” al existenţei sale. Născută la Bucureşti, şi-a petrecut vacanţele într-un mic sat ardelean, unde bunicul din partea mamei i-a povestit, de zeci şi sute de ori, despre strămoşul ei, Ion Focşa, care a trăit în veacul al XIX-lea „visul american”. Continuă lectura

Eva, mărul și ridurile


O după-amiază în Rai. Sub frunzişul bogat al pomului interzis, Adam îi întinde Evei un măr. „Nu te teme, draga mea! Hai, gustă din fructul acesta oprit şi vei rămâne mereu la fel de frumoasă ca-n ziua dintâi, în care Dumnezeu te-a plămădit, din coasta mea şi din lut, suflând suflare divină asupră-ţi, însufleţindu-te!”

Încrezătoare, Eva muşcă din pulpa fructului aromat descoperind… oligozidele din măr – poate nu secretul vieţii veşnice, dar cu siguranţă secretul unei tinereţi lungi şi strălucitoare. Promisiunea Paradisului fără riduri.

mar1 Continuă lectura