Într-o seară de iarnă, de sfârșit de an, la 31 decembrie 1852, Teatrul Național din București s-a deschis onoratului public pentru întâia oară, în lumina strălucitoare a lumânărilor de seu, sub distinsa direcțiune a domnuilui Costache Caragiale. Continuă lectura
“Se merge numai cu trăsura: picioarele sunt de prisos”
Parizian din născare şi purtând cu sine toate idealurile francezului pur-sânge, Saint-Marc Girardin s-a remarcat de tânăr ca scriitor, jurnalist şi om politic, fiind chiar, înainte de a împlini 50 de ani, pentru scurtă vreme, ministru, în timpul Revoluţiei din 1848. Pedagog ilustru, profesor la Sorbonna şi, timp de o jumătate de secol, în stafful publicaţiei “Journal de Debats”, Girardin a atins probabil culmea gloriei sale atunci când a devenit membru al Academiei Franceze.
Continuă lectura
Beizadea Dimitrie, a fost trimis școlar de tatăl său Constantin Vodă Cantemir în capitala lumii, la Stambul, cum a trecut puțin de 13 ani. Tânărul prinț a învățat la Academia Patriarhiei ortodoxe din Fanar, și spre seară își avea clipele de taină în grădina saraiului din Galata unde se lăsa învăluit de lumina fermecată a lunii. La Stambul, în fiecare zi, beizadea Dimitrie mânca souffle de castane, zaharicală levantină jinduită și râvnită peste poate. Continuă lectura
Sunt o norocoasă. Am întâlnit, în cariera mea de jurnalist gastronomic, 4 bucătari cu stele Michelin. Doi dintre ei, foarte mari. Cei mai mari. Numărul 1 și Numărul 2 mondial, am zice, dacă am vrea să facem un clasament… „ca-n tenis”: Joel Robuchon (31 de stele) și Alain Ducasse (18 stele). Cu alți doi – Denis Rieubland (2 stele, la Hotel Negresco, din Nisa) și Cristophe Cussac (de trei ori câte 2 stele, în cariera sa, acum „retras” să conducă bucătăriile lui Robuchon, la Metropol, în Monte Carlo) am stat de vorbă, chiar în bucătăria lor. Și… am mâncat din mâna lor. Bucate inubliabile – comparabile, ca emoție a gustului și gust al emoțiilor, doar cu mâncărurile mamei și ale bunicilor. Continuă lectura
Cu 10 ani în urmă, într-un iunie torid ca acesta ce stă să înceapă acum, călătoream în Basarabia, „deschizând” drumul Caravanei Jurnalului Național dedicată pământului locuit de români dincolo de Prut. Tema noastră, atunci, a fost mănăstirile cele vechi ale Basarabiei, cu pătimirile lor, cu renașteri din cenușa istoriei, cu oamenii lor de o ireală rodire a spiritului, în ciuda anilor sterpi de comunism. La Hirova, am întâlnit-o pe Maica Iroida, pe-atunci în vârstă de 80 de ani. Desculță, smerită, înțeleaptă. Frământa pâinea și parcă, nu știu cum, frământa și aluatul bun al credinței noastre. Continuă lectura
Într-o istorie a gastronomiei maghiare, în care am găsit o foarte interesantă teorie legată de poziţia bucătăriei din Ardeal şi de influenţele pe care le-a exercitat, de-a lungul secolelor, asupra celei din Imperiul Austro-Ungar, o reţetă mi-a atras atenţia. Este vorba despre Tusnad libamell, o savuroasă modalitate de preparare a cărnii de gâscă. Continuă lectura
Oare ce mâncau bucureștenii acum 170 de ani? Un răspuns îl putem afla dintr-o carte publicată în 1847 la București. A treia în seria cărților de gen tipărite în România și cea dintâi publicată de o editură bucureșteană, această culegere de rețete este piatră de hotar a bucătăriei naționale. Continuă lectura
