Sunt o norocoasă. Am întâlnit, în cariera mea de jurnalist gastronomic, 4 bucătari cu stele Michelin. Doi dintre ei, foarte mari. Cei mai mari. Numărul 1 și Numărul 2 mondial, am zice, dacă am vrea să facem un clasament… „ca-n tenis”: Joel Robuchon (31 de stele) și Alain Ducasse (18 stele). Cu alți doi – Denis Rieubland (2 stele, la Hotel Negresco, din Nisa) și Cristophe Cussac (de trei ori câte 2 stele, în cariera sa, acum „retras” să conducă bucătăriile lui Robuchon, la Metropol, în Monte Carlo) am stat de vorbă, chiar în bucătăria lor. Și… am mâncat din mâna lor. Bucate inubliabile – comparabile, ca emoție a gustului și gust al emoțiilor, doar cu mâncărurile mamei și ale bunicilor. Continuă lectura
„Il Mago” vine la București, urmând pe cer drumul unei stele… Michelin
Răspunde
Cu 10 ani în urmă, într-un iunie torid ca acesta ce stă să înceapă acum, călătoream în Basarabia, „deschizând” drumul Caravanei Jurnalului Național dedicată pământului locuit de români dincolo de Prut. Tema noastră, atunci, a fost mănăstirile cele vechi ale Basarabiei, cu pătimirile lor, cu renașteri din cenușa istoriei, cu oamenii lor de o ireală rodire a spiritului, în ciuda anilor sterpi de comunism. La Hirova, am întâlnit-o pe Maica Iroida, pe-atunci în vârstă de 80 de ani. Desculță, smerită, înțeleaptă. Frământa pâinea și parcă, nu știu cum, frământa și aluatul bun al credinței noastre. 
Într-o istorie a gastronomiei maghiare, în care am găsit o foarte interesantă teorie legată de poziţia bucătăriei din Ardeal şi de influenţele pe care le-a exercitat, de-a lungul secolelor, asupra celei din Imperiul Austro-Ungar, o reţetă mi-a atras atenţia. Este vorba despre Tusnad libamell, o savuroasă modalitate de preparare a cărnii de gâscă. 
Oare ce mâncau bucureștenii acum 170 de ani? Un răspuns îl putem afla dintr-o carte publicată în 1847 la București. A treia în seria cărților de gen tipărite în România și cea dintâi publicată de o editură bucureșteană, această culegere de rețete este piatră de hotar a bucătăriei naționale. 
Combinație stranie de aluat de tartă și macaroane, timbala milaneză cunoaște azi o simplificare a rețetei care o face accesibilă gospodinei moderne. Am preferat însă să reconstituim aici o rețetă de epocă, așa cum o propuneau, în 1856, Urbain Dubois și Émile Bernard, într-un uriaș manual de gastronomie clasică, pe înțelesul bucătarilor nobilimii ruse, veniți să se școlească la Paris. Cum asta e și epoca în care Grigore Capșa ucenicea pe lângă patiserii de la vestita Casă Boissier din orașul de pe Sena, ne putem imagina lesne că o rețetă asemănătoare i-a fost și lui sursă de inspirație. 
Consomeul „à la royale” este una dintre piesele de rezistență ale marii bucătării franceze și începe, evident, prin fierberea inițială a câtorva ingrediente de bază. Cantitățile le vom da ca pentru o familie mărișoară sau ca pentru o masă de duminică, cu invitați. 