Somn

Tot mai aproape de moarte
o dată cu aerul expirat

Cu un pas înaintea propriei vieți

Sunt mereu cu un pas înaintea propriei vieți
ca și cum aș fi cercetașul respirației mele de pe urmă
iscodesc drumul pe care voi merge
să nu-mi iasă dușmanul înainte
la vreo cotitură

Eminescu și Carmen Sylva. Regele și… epigona

Carmen Sylva și MIhai Eminescu – două medalioane de tinerețe

Oricat ar parea de neverosimila o asemenea afirmatie, Mihai Eminescu si Regina Elisabeta, al carei pseudonim literar era Carmen Sylva, au apartinut aceleiasi generatii poetice – sau, daca vreti, pentru a folosi un termen incetatenit de regretatul critic si istoric literar Laurentiu Ulici, au facut parte din aceeasi promotie de scriitori.

Teatrul domniței Ralu

Altfel, despre anii în care pe tronul de la Bucureşti era vodă Caragea

Înainte de Teatrul de la Cişmeaua Roşie – primul aşezământ de acest fel din Valahia – a fost o sală destinată spectacolelor dramatice chiar în incinta Curţilor Domneşti de la Bucureşti. S-a întâmplat asta pe vremea lui Vodă Caragea (cel cu ciuma care se pornise să facă ravagii în vara lui 1813, cam pe când se învrednicise şi acesta să se urce pe tronul ţării Româneşti); dar nu pentru că domnitorul ar fi avut niscaiva aplecări înspre cultură, ci numai şi numai ca să-i “facă moftul” fiicei celei mici, domniţa Ralu.

Casa cu tamarisc (3) Pragurile bărbăției

Citește și (1) Roșu și verde
(2) Labirintul de mucegai

Femeia îşi sprijinea uşor capul brobonit de sudoare de umărul lui. Nările-i inhalau cu nesaţ mirosurile amestecate, de busuioc, de nucă amară, de transpiraţie, şi băiatul simţi cum gura i se umple cu o licoare cu gust dulceag şi ameţitor… După încordarea teribilă a ceasului din urmă, emoţii şi nedumerire, dorinţă, o teamă cumplită care se cuibărise în vintre, valuri de căldură şi transpiraţii reci şi din nou foamea aceea de nestăvilit, care-l făcea să înainteze ca un început de uragan spre femeia ce îl privea liniştit, atât de liniştit încât numai privirea ei îl făcea stană de piatră; după acestea toate şi cele care se mai întâmplară după aceea şi care nu-s de povestit, băiatul (ori poate mai nimerit ar fi să spunem bărbatul tânăr) avea senzaţia că trupul întreg îi era cufundat în apa curată a unui râu podit cu ierburi de mătase.

Casa cu tamarisc (2) Labirintul de mucegai

Citește și (1) Roșu și verde

De toate acestea îşi aduce aminte acum, privind tavanul murdar al camerei ieftine de hotel. Chiar deasupra lustrei cu două braţe şi un glob spart – pricină pentru care stă periculos într-o parte, ca o corabie care se scufundă –, s-a lăţit o pată de mucegai. Labirinturi croite de monştri ciudaţi, cu trupuri micşorate înadins, pe care nu-i vezi decât străduindu-te şi numai cu ochii minţii, îl absorbeau în jocul lor fatal, în încercarea nefinită de a ajunge, cândva şi cumva, dinspre periferiile propriei vieţi la un centru ipotetic… Ca de fiecare dată când se deda trăirilor acestora josnice, în aceeaşi cameră îngustă de hotel, exista un moment în care labirintul de mucegai îl avertiza că încă nu şi-a parcurs adevăratul destin, că nu a fost atent la releveul strictei lui geometrii, din valurile suprapuse de arabescuri… Şi neputinţa îl paraliza, ca otrava paingului musca prinsă în plasă. De multă vreme însă el nu mai are nici măcar zbaterea aceea din urmă a insectei care-şi dă seama că e fără scăpare…

Casa cu tamarisc (1) Roșu și verde

Cuţitul ştirb, cu lama ruginită, sfârteca ştirul şi volbura. Poate din pricina armei atât de nepotrivite, poate din cauza soarelui care suliţa prin spărtura pălăriei de paie ochii neliniştiţi ai băiatului, mâinile mari, crescute nefiresc peste vară, se încurcau întruna în şuviţele vegetale. Roşii şi verzi, le-ai fi asemuit cu resturile de hârtie şi pânzătură, risipite iarna pe uliţa desfundată, după trecerea alaiurilor funambuleşti ale irozilor. Însă, chiar dacă ochii lui priveau macii din grădină şi muşcatele din fereastra Smarandei, fustele ei colorate şi şorţul cu vrâste, el n-ar fi ştiut numi ceea ce vedea doar cu aceste două cuvinte atât de simplu de rostit: roşu şi verde. Şi tocmai pentru că asta nu se putea, inventase el un înţeles anume pentru culori – pentru lipsa lor, mai bine zis.