Hirova. Maica Iroida și satul mănăstiresc de dincolo de timp


Hirova - Maica IroidaCu 10 ani în urmă, într-un iunie torid ca acesta ce stă să înceapă acum, călătoream în Basarabia, „deschizând” drumul Caravanei Jurnalului Național dedicată pământului locuit de români dincolo de Prut. Tema noastră, atunci, a fost mănăstirile cele vechi ale Basarabiei, cu pătimirile lor, cu renașteri din cenușa istoriei, cu oamenii lor de o ireală rodire a spiritului, în ciuda anilor sterpi de comunism. La Hirova, am întâlnit-o pe Maica Iroida, pe-atunci în vârstă de 80 de ani. Desculță, smerită, înțeleaptă. Frământa pâinea și parcă, nu știu cum, frământa și aluatul bun al credinței noastre. Continuă lectura

„Tusnád libamell” (Piept de gâscă preparat ca la Tușnad)


Într-o istorie a gastronomiei maghiare, în care am găsit o foarte interesantă teorie legată de poziţia bucătăriei din Ardeal şi de influenţele pe care le-a exercitat, de-a lungul secolelor, asupra celei din Imperiul Austro-Ungar, o reţetă mi-a atras atenţia. Este vorba despre Tusnad libamell, o savuroasă modalitate de preparare a cărnii de gâscă. Continuă lectura

Ce găteau bucureștenii acum 170 de ani


Oare ce mâncau bucureștenii acum 170 de ani? Un răspuns îl putem afla dintr-o carte publicată în 1847 la București. A treia în seria cărților de gen tipărite în România și cea dintâi publicată de o editură bucureșteană, această culegere de rețete este piatră de hotar a bucătăriei naționale. Continuă lectura

Timbales milanaises


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Timbales milanaises / Timbale milaneze

timbala-milaneza-1Combinație stranie de aluat de tartă și macaroane, timbala milaneză cunoaște azi o simplificare a rețetei care o face accesibilă gospodinei moderne. Am preferat însă să reconstituim aici o rețetă de epocă, așa cum o propuneau, în 1856, Urbain Dubois și Émile Bernard, într-un uriaș manual de gastronomie clasică, pe înțelesul bucătarilor nobilimii ruse, veniți să se școlească la Paris. Cum asta e și epoca în care Grigore Capșa ucenicea pe lângă patiserii de la vestita Casă Boissier din orașul de pe Sena, ne putem imagina lesne că o rețetă asemănătoare i-a fost și lui sursă de inspirație. Continuă lectura

Potage à la St. Germain


potage-st-germain

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

[Potage] à la St. Germain / Supă St. Germain

Termenul „à la St. Germain” se referă la garnitura de mazăre verde (boabele se pasează ori se zdrobesc, pentru a se obține un piure mai mult sau mai puțin fin) care se adaugă într-un consomeu clasic (rețeta consomeului este cea prezentată anterior – vezi Consommé à la royale). Continuă lectura

Consommé à la royale


(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Consommé à la royale / Consomeu regal

Consomeul nu este o supă sau o simplă fiertură, așa cum se face în mai toate casele, fără finețuri și desăvârșiri gustative. Pregătirea lui cere ceasuri întregi, răbdare, știință pentru a face zeama limpede și savuroasă. Până la un punct anume, tehnologia de preparare a consomeurilor se aseamănă, ceea ce le deosebește și ne permite să le dăm nume de ținut minte peste veacuri este… garnitura – cum zic marii gastronomi (francezi) – sau, ca s-o luăm pe limba neamului nostru, „legătura”, „pârgălașul”. De fapt, e mai mult decât o simplă „legătură”, după cum se va observa ceva mai încolo.

consomme-royaleConsomeul „à la royale” este una dintre piesele de rezistență ale marii bucătării franceze și începe, evident, prin fierberea inițială a câtorva ingrediente de bază. Cantitățile le vom da ca pentru o familie mărișoară sau ca pentru o masă de duminică, cu invitați. Continuă lectura

BANCHETUL ÎN ONOAREA LUI VASILE ALECSANDRI, „POETUL ÎNTREGII LATINITĂȚI”


vasilealecsandri

(Fragment din volumul „Meniuri istorice (I). Alecsandri, Creangă, Goga” – Simona Lazăr)

Dacă în primăvara lui 1877, atunci când tunurile românești începeau asaltul asupra Vidinului, Principele Carol I striga „Asta-i muzica ce-mi place!”, se pare că Europa întreagă – cel puțin cea de sorginte latină – avea să tresară un an mai târziu la muzica unui (alt) român. Melodioasele versuri ale lui Alecsandri din Cântecul gintei latinei câștigau cel mai prestigios concurs literar al momentului, organizat, la Montpellier (Franța), de Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice. Continuă lectura