Un dineu la Palais de l’Elysée, Paris, 1980. Ceaușescu, la masa lui Giscard d’Estaing

Valery Giscard d’Estaing și Nicolae Ceaușescu. (Photo by Pierre Vauthey/Sygma/Sygma via Getty Images)

Foiletând meniurile de patrimoniu postate pe site-ul Bibliotecii Naționale a Franței, în căutarea acelora care au legătură cu România (personalități/ evenimente oficiale), am descoperit acest meniu din Colecția de patrimoniu a Bibliotecii Municipale din Dijon, de la Dineul oferit în onoarea lui Nicolae Ceaușescu de președintele Franței, Valéry Giscard d’Estaing, la Palatul Elysee, în 23 iulie 1980. Meniul e ilustrat cu o reproducere a lucrării „Plânsul poetului”, aflată la Muzeul Luvru, operă a lui Gustave Moreau.

Consumi junk-food? Atenție, îmbătrânește pielea!

Foto: Pixabay

Multe efecte negative mai are și junk-food-ul! Și dacă îți zici că nu-s așa mare problemă câteva sute de grame în plus, la cântar (că tot are românul vorba aia: „grasă și frumoasă”), sunt alte semne care „te trag de mânecă” și-ți zic să te oprești (sau măcar să rărești consumul de junk-food – că românul nostru mai are-o vorbă de duh: „mai răruț, că-i mai drăguț”).

Acuma, dintre câte lucruri rele se pun în cârca junk-food-ului, eu am ales unul care, mai ales de la o vârstă încolo, trebuie să ne pună pe gânduri. Mâncarea „junk” ne îmbătrânește pielea!

Rețete istorice din Transilvania. Supă ceangăiască

Ingrediente: măruntaie de la o gâscă, 2 morcovi, 1 rădăcină de pătrunjel, un buchețel de pătrunjel verde, 50 g țelină, 50 g gris de grâu, 4 ouă fierte tari, 100 g ciuperci, 2 roșii, sare, boia de ardei dulce, 3 gălbenușuri de ou.

Rețete istorice din Transilvania. Supă-gulaș de varză, în stil ardelenesc

Ingrediente: 1,250 kg carne de berbec (sau de miel, de vită ori de porc) – se folosește carnea de la piept, picior ori spată; 250 g amestec de rădăcinoase (morcov, păstârnac, rădăcină de pătrunjel), o ceapă de mărime medie, 3 căței de usturoi, 10-15 ardei capia, o căpățână de varză medie (600-700 g), 600 g cartofi, condimente: paprika dulce și sau iute, măghiran, semințe de chimen, o frunză de dafin, o lingură de pătrunjel verde mărunțit, 20 g sare.

Tangoul, dansul „diavolilor roșii”, proscris la Vatican

Foto: Pixabay.com

Știu, știu ce veți fi gândind! Că Papa de la Roma cunoaște pașii de Tango. Sigur că-i cunoaște, doar s-a născut în țara Tangoului. Nu-i e străin nici sunetul bandoneonului, nici ritmul lui sfâșietor și, cu siguranță, în adolescența lui fierbinte va fi cunoscut și gustul trandafirului strâns între dinți.

Emoții gurmande, la Plage Beau Rivage (galerie foto)

Noi, românii, iubim marea, vara. Iernile le facem la munte… Ori „sorim” emoții și vise în „țările calde” – iar sudul francez nu e neapărat încadrat, pentru noi, în această ultimă categorie (avem nevoie de locuri mai sudice, încă).

Nisa hivernală, în așteptarea carnavalului

Totuși, din veacul al XVIII-lea, când segmentul de „loisir” al industriei ospitalității începe să se dezvolte în Occident, țărmurile cu ierni blânde ale Coastei de Azur au devenit ținta predilectă a vilegiaturiștilor aristocrați ai Europei. Nordicii – apoi britanicii, nemții, rușii – făcuseră „pârtie” (deși cuvântul ăsta aparține altui tip de spațiu geografic) spre „țărmul frumos” al Nisei. Turiștii hivernali (și între ei aproape toate capetele încoronate ale Europei) se simțeau bine aici, din toamnă până-n primăvară și nu-i de mirare că, încet-încet, s-au înmulțit și hotelurile, și restaurantele, și vilele și palatele private. Iar timpul carnavalesc găsea frumoasa și tihnita așezare într-o lumină spumoasă, îmbătată de șampanie și flori.

Ca ața pentru mămăligă

Cât de importantă trebuie să fi fost mămăliga, în casa ţăranului român, încât vremurile de prosperitate şi cele de penurie să se socotească şi în funcţie de prezenţa ei pe masă?