O cină la Palatul Elysée. Monarhii României şi preşedinţii Franţei


Meniul oferit de Președintele Franței Alexandre Millerand Regelui Ferdinand I al României și Reginei Maria, Palatul Elysée, cu ocazia vizitei oficiale – 10 aprilie 1924

A intrat de mult în anecdotica Palatului Elysée ziua în care, după primul mare război, Regina Maria a României a prânzit cu președintele Franței, Raymond Poincaré. Era în 8 martie 1919, iar călătoria sa la Paris se înscria într-o serie de vizite neoficiale pe care frumoasa regină le făcea în Franța și în Marea Britanie, pentru a câștiga simpatie pentru cauza românilor: recunoașterea actului Unirii de la 1 decembrie 1918. Tratatul de pace de la Versailles avea să poarte și amprenta acestei întâlniri…

Continuă lectura

A vrut să joace Hamlet din orgoliu. Și a fost cel mai bun! 30 de rechemări la rampă…


In prima zi a anului 1912, directorul Teatrului National din Bucuresti, Ion C. Bacalbasa, s-a pomenit in biroul sau cu actorul Aristide Demetriade (1872-1930), societar al teatrului, care i-a pus dinainte demisia sa. Cum si-a motivat gestul temperamentalul actor aflam dintr-o pagina a revistei “Rampa”: “Am cerut sa joc si eu pe Hamlet alaturi de ceilalti doi (C. Nottara si Tony Bulandra – n.n.), indiferent daca voi juca intaiul, al doilea sau al treilea (…). Am fost insa refuzat. Atunci mi-am dat demisia pe ziua de 1 ianuarie 1912 si am avut grija sa o inregistrez ca sa nu poata fi data uitarii…”.

Continuă lectura

Prinţul Tom şi steaua Altair


Stele gemene… Aşa-i zăresc, prin perdeaua subţire a ceţurilor ce, din când în când, îi învăluie pe cei doi poeţi români care, printr-o stranie coincidenţă, şi-au legat posteritatea de aceeaşi dată din calendar: 31 martie.

Înainte însă de a explica rolul pe care îl joacă această zi, în memoria mea afectivă, să desluşim, pe scurt, cine e poetul căruia marele Nichita i se adresa cu apelativul „Tom. Prinţul Tom”. Gheorghe Tomozei s-a născut pe 29 aprilie 1936, la Bucureşti, dintr-o mamă argeşeană. E şi motivul pentru care s-a ţinut toată viaţa drept muşcelean şi, probabil, sentimentul reîntoarcerii la o matcă veche trebuie să-l fi năpădit atunci când a (fost) ales să conducă, în tinereţe, la Piteşti, revista culturală „Argeş”. A fost prieten cu doi titani ai liricii româneşti – Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu – dedicându-şi o bună parte din viaţă memoriei lor, după ce aceştia, la timpuri şi la vârste diferite, s-au petrecut dintre noi. Tot aşa cum s-a dedicat memoriei lui Eminescu. A scris atât de multe cărţi încât nici nu ştiu cum aş putea să le enumăr. Poate, doar, să-i marchez debutul, în 1957, cu „Pasărea albastră”, cu vizibile influenţe din Labiş şi Pilatt.

Continuă lectura

Dimitrie Stelaru – Vagabondul celest


Cu o biografie unică între poeţii literaturii române, nomad şi boem, structurat spiritual după modelul lui Alan Edgar Poe, pendulând între beţii şi evocări de îngeri, între insalubru şi estetic sublim, Dimitrie Stelaru este unul dintre acei poeţi pentru care cămăşile de forţă ale criticii sunt ineficiente, iar orizonturile nu sunt filtrate prin ferestre întredeschise. El este „cel din stele”, „stelarul”, rătăcitorul, un „sburător” liric, care sărută, cu buze vinete, Poezia.
Continuă lectura

In memoriam Nicolae Dabija: Poetul care stă de strajă Limbii Române


Aripa sub cămașă a lui Nicolae Dabija, una dintre primele cărți de poezie basarabene tipărită cu grafie latină, în 1989, este și cel dintâi volum liric venind din arealul (încă) sovietic (atunci) pe care l-am citit. Printr-o fericită întâmplare, l-am primit cu autograf chiar de la autor, la scurtă vreme după ce podurile de flori de peste Prut readuseseră frații în brațele fraților. Continuă lectura

UN MENIU/ O ZI – 22 februarie 1862


22 februarie 1862. America îl celebra pe George Washington, „părinte fondator al națiunii americane”, la 130 de ani de la naștere. Aproape 1000 de oaspeți au luat parte la evenimentul organizat la Hotelul St. Nicholas din New York, care a pregătit un meniu opulent și savuros, pe măsura oaspeților și a celui onorat în acea zi. Continuă lectura