Ostropel de mistreț – o rețetă (și nu-i poveste!) vânătorească


„Lumea vanatorilor” e un teritoriu inchis, nepermis „necunoscatorilor” – ori mai bine o lume paralela, cu tainele si regulile ei. Bucataria vanatoreasca insa e… fabuloasa!

Un ostropel de mistret e fara indoiala cea mai frumoasa experienta culinara la care mi-a fost dat sa asist. Sa asist, doar, caci „novicilor”, „intrusilor” nu le e permis decat sa priveasca. Si, evident, apoi, sa se infrupte din bunatati! Facerea unei asemenea mancari se intinde pe doua zile. Mai intai se pune carnea la marinat. O bucata zdravana de pulpa de mistret, de vreo doua kilograme, se portioneaza cu grija si se pune intr-o oala de pamant. Apoi se pregateste sosul marinat – ori „baitul”, cum i se mai spune. Doua cepe tari, taiate „pestisori”. Un morcov, la randu-i taiat in rondele. Telina – felii. Cimbrisor salbatic, cu floare liliachie si straniu miros mentolat – sa aromeze sosul. Si tot pentru asta: rozmarin, cu parfum tare. O foaie de dafin. Si peste toate, trei pahare mari de vin rosu si unul de coniac. Vanatorii incercati pun intotdeauna vin din cel mai bun si mai tare – un pinot noir, ori cabernet, ori o feteasca neagra. „In nici un caz posirca” – imi spune „maestrul bucatar” care mi-a dat voie sa patrund tainele cuhniilor vanatoresti.

Si tot el imi mai spune ca si coniacul trebuie sa fie din cel fin, „pe care-l dai la musafiri”… Ca aste este marea taina. Ei bine, in sosul asta cu adevarat regal se lasa carnea la macerat, la rece vreme de 24 de ceasuri.

A doua zi, cand carnea s-a fragezit si s-a patruns de toate aromele, se scoate din vas si se scurge, apoi se prajeste intr-o cratita in care ai topit dinainte o jumatate de ceasca de unt. Carnea se intoarce usor, pe toate partile, pana prinde crusta.

Se adauga cateva rosii, decojite si zdrobite cu o furculita. Deasupra se rastoarna sosul marinat si legumele care au insotit carnea in timpul macerarii. Se lasa asa, dimpreuna, la fiert, pana ce carnea mistretului e gata. Atunci se scot toate bucatile intr-un alt vas, iar sosul se mai lasa pe plita, la foc mic, pana ce se ingroasa.

Ai zice ca totul se opreste aici. Carnea e fiarta, sosul cu legumele asijderea. Dar, nu. Mai e ceva de facut. Sosul se paseaza prin sita, cu multa rabdare, si abia atunci se stropeste cu el carnea de mistret, frumos asezata pe un platou, ornandu-se cu fire de cimbrisor si macris – ierburi de la marginea padurii…

Textele Simonei Lazăr le mai găsești AICI, AICI și AICI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s